A fost inaugurată vinerea trecută, printr-o festivitate firească, reabilitarea culelor de la Cernăteşti şi Brabova, clădiri semi-fortificate, cu specific oltenesc, adevărate vestigii istorice, declarate monumente de interes naţional, redate acum circuitului turistic. N-am să reiau ceea ce am scris, în urmă cu câteva zile, despre evenimentul pomenit, care reverberează în spaţiul cultural, prin simbolistica firească a culelor, aceea de a atesta virtuţile de neînduplecat ale oamenilor acestor locurii, în faţa cetelor de cârjalii ce veneau după pradă din Ada Kaleh şi a ameninţărilor permanente din partea hoardelor conduse de Pasvantoglu, paşă de Vidin. Reabilitarea culelor de la Cernăteşti şi Brabova a fost un proiect salutar al Consiliului Judeţean Dolj, poate chiar simpatic, deşi a presupus trudă, întins pe durata a 6 ani, e adevărat cu finanţare europeană, dar unul de fineţe, întrucât a presupus consultarea unor arhitecţi, experţi ai Oficiului naţional al monumentelor istorice, ingineri, istorici, şi peste toate o continuitate a demersului început. Ca un detaliu, la 14 februarie 2020, reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia au efectuat o vitită de monitorizare a lucrărilor efectuate la cula Izvoranu-Geblescu, în cadrul proiectului finanţat prin POR 2014-2022. Culele refăcute, salvate de la deteriorarea totală, se află acum în administrarea Muzeului Olteniei, al cărui manager este arheologul Florin Ridichie, şi domnia sa cu merite de necontestat. Sunt nevoit să repet o afirmaţie deja făcută: festivitatea de vineri după-amiază, pe o peluză verde, aflată la poalele culei din Brabova, a avut prin tot programul ei un iz istoric şi printre invitaţi s-au aflat nu mai puţin de 16 directori de muzee din ţară. Au mai participat oameni de cultură din Craiova, decidenţi ai unor instituţii publice, parlamentari şi mulţi ziarişti. „Panglica” imaginară a fost tăiată de actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, care a evocat în alocuţiunea sa meritele predecesorului său, actualul senator de Dolj Ion Prioteasa, dar remarcabil este faptul că aceste vestigii istorice ar putea intra în partimoniul UNESCO. Consiliul Judeţean Dolj nu se va opri aici, în tentativa promovării vocaţiei turistice, de dată mai recentă, a Doljului: alte trei investiţii sunt prevăzute la Cernăteşti şi unul dintre ele priveşte reabilitarea şi consolidarea conacului gen. Săulescu, un conac vechi aflat în satul Raznicu-Oghean, cu fonduri din programele de finanţare transfrontalieră. Un alt demers prevede amenajarea unui muzeu interactiv, prin recreerea de case vechi din Oltenia. S-a scris aşadar o pagină nouă de istorie a locului şi ea succede inaugurării Centrului Cultural „Constantin Brâncuşi” şi precede inaugurarea Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc de peste puţine zile. Un alt reper cultural de reală anvergură, cu conotaţii speciale, expresie a unei gândiri libere, de orice cârje livrească. Aceste gesturi creative, rezultate din convingerea că „autenticul locului” nu se poate impune decât formulându-se într-un limbaj european, legitimează şi individualizează, poate lumea Doljului de astăzi. Totul e, păstrând proporţiile, respiraţie întrupată, hieroglifă a sufletului vital însuşi. Ceea ce voi încerca în demersul de faţă nu are decât ambiţia unui „zbor de recunoaştere” în teritoriul culelor menţionate.
Cula Cernăteşti: Ctitoria Cernăteştilor
Arhitecţii Iancu Atanasescu şi Pavel Popescu, în lucrarea lor „Culele din Oltenia şi evoluţia lor până astăzi” (Craiova, 2013) lămuresc multe lucruri tehnice, prin valorificarea unor izvoare istorice inedite. Ei ne încredinţează, de pildă, că având funcţia de „locuinţă-veghe-refugiu şi apărare” cula Cernăteştilor ar fi fost construită pe la 1600. Se ştie că, în acei ani, în timpul domniei lui Mihai Viteazu, s-ar fi dat lupte crâncene în punctele „Dealul Calului”, „Poiana Iancului” în al căror hotar se găsea „Trestenicu”, situat la miază-noapte de actuala culă. Folclorul local spune că un oarecare Dimitrie, venit de la Cerneţi, reşedinţa Mehedinţiului, ar fi scăpat cu fuga, cu toţi aceia care puteau fugi, iar cămătarii cu ce au apucat. Şi-a lăsat copilul cel mic, încă sugar, pe seama unei slujnice ţigănci, care a izbutit să-l scape, crescându-l cu devotament de mamă, până s-au înapoiat părinţii. După mult timp negustorul Cernat s-a întors şi împreună cu el şi alte familii. Dimitrie Cernat a reînceput comerţul, dar nu şi-a mai refăcut gospodăria –pe vechiul amplasament-, ci a clădit depozite pentru produse de vânzare, la drumul mare Craiova-Cerneţ, şi de aici denumirea de Cernăteşti. Cula de astăzi a Cernăteştilor este plasată pe un dâmb, la răsărit de Raznic, având în faţă toată valea Corsului. La început cula a avut numai parter şi un etaj şi avea aspectul mai mult de casă întărită sau de refugiu şi apărare, iar mai târziu familia a supraînălţat-o. Suplimentul de etaj se dovedeşte, prin genul lui constructiv şi materialele folosite, care diferă de cele dinb zidărie, ceva insolit. Structura culei este următoarea: la parter, un beci pătrat, tăvănit cu grinzi masive de stejar, dublu încrucişate, cu acces direct în exteriorul culei printr-o uşă dublă, care se zăvoreşte cu doi drugi de lemn. Beciul este coborât faţă de nivelul exterior cu trei trepte. Cula are şi o intrare directă care dă în casa scării ce duce la caturile superioare. Scara este din butuci masivi de lemn de stejar. La primul etaj cula a avut iniţial numai o mică săliţă şi o cameră pătrată tăvănită cu grinzi de stejar, dar când s-a supraetajat, dimensiunile săliţei au fost reduse prin scara ce urcă la etajul doi. Balconul este plasat în faţa culei şi se prelungeşte printr-o galerie mai strâmtă care înconjoară cula pe la miază-noapte şi dă acces la latrină care, şi ea a fost construită odată cu supraetajarea. La ultimul etaj sunt două camere, probabil una pentru locuit, şi alta pentru bucătărie judecând după plita ce s-a găsit cu prilejiul restaurării. Sunt mai multe detalii tehnice descrise de cei doi arhitecţi. Toate camerele au fost pardosite cu scânduri de stejar şi apoi de brad. Ferestrele erau foarte mici aproape pătrate, şi nu se ştie la ce dată unul dintre succesori ar fi consolidat cula printr-un contrafort de zid, plasat la colţul dinspre răsărit-miază-zi. Acoperişul, cel de origine, era foarte înalt şi învelit cu şiţă mare de brad. Un singur coş a servit pentru încălzit. Surprinzător, cula deşi abandonată, trecută în patrimoniul satului, s-a conservat timp îndelungat, putând fi restaurată.
Din proprietatea primăriei în administrarea muzeului
În 1999 cula a fost revendicată de moştenitoarea familiei Cernătescu, doamna Maria Jana Cernătescu Suculescu, aflată în Belgia. A avut un împuternicit –inginerul Alexandru Nicolae- care a făcut demersuri la ministerul Culturii, de la care a obţinut fonduri pentru refacerea acoperişului, şi a împrejmuirii, păstrându-se pe mai departe funcţia de muzeu al satului. Doamna Maria Jana Cernătescu Suculescu, ultimul descendent al familiei, ar fi trimis bani pentru repararea culei, ca şi a bisericii, dar insuficienţi pentru volumul lucrărilor necesare. A decedat în 2009 în Belgia având grijă să lase legal cula în proprietatea primăriei Cernăteşti, păstrându-se funcţia publică de muzeu, ce data din 1972. În 1999 Proiect Craiova, la comanda Oficiului naţional al monumentelor istorice, a realizat o documentaţie tehnică pentru restaurare, dar care n-a fost niciodată materializată.
Cula Izvoranu-Geblescu din Brabova, o istorie învolburată
Cula ar fi fost construită de boierul Barbu Izvoranu, la mijlocul secolului al XVIII-lea pe moşia sa. În 1941 moşia a trecut în proprietatea lui Radu Geblescu, fiind moştenită în 1880 de fiul acestuia Constantin Geblescu. Printre bunurile preluate de la familia Izvoranu s-a aflat şi o culă care făcea parte din ansamblul gospodăresc al boierului. Se ştie că pe la 1802 cula ar fi fost înălţată cu încă un etaj de Constantin Braboveanu, ca urmare a atacurilor înteţite din partea cârjaliilor şi pasvangiilor, care arseseră mai multe cule din Oltenia. Se ştie, de asemenea, că moşia lui Constantin Geblescu a fost dată de zestre fiicei sale Elvira cu ocazia căsătoriei acesteia cu Filip Bibescu fratele lui Anton Bibescu –care stăpâne podgoria din Corcova- bun prieten cu Marcel Proust şi Mihail Sebastian. Dacă despre familiile Izvoranu şi Braboveanu monografia comunei inserează lucruri şi fapte demne de păstrat, despre familia Geblescu, mai ales despre Constantin, amintirile nu sunt deloc simpatice. Astfel ţăranii din Brabova şi din satul Urdiniţa, în dimineaţa zilei de 13 martie 1907, înarmaţi cu furci, topoare şi coimege s-au îndreptat spre conacul boierului. Acesta, baricadat în culă, i-a întâmpinat cu focuri de armă. Îndârjiţi ţăranii ar fi pătruns în culă şi ar fi distrus tot ce au găsit acolo. Apoi s-au îndreptat spre magazii şi pătule. Boierul a săcpat cu fuga, datorită ajutorului primit din partea unui pluton de jandarmi condus de majurul Ion Mitrache Bucilă originar din Brabova. Au mai sosit şi soldaţi din regimentul 9 de artilerie, în funte cu locotenentul Cernătescu, care a dat ordin să tragă asupra ţăranilor. De la început cula a avut caracter de refugiu şi apărare. Un studiu interesant asupra culei Izvoranu-Geblescu îl are cercetătoarea Ileana Cioarec, din cadrul Institutului de Cercetări Socio-umane „C.S. Nicolaescu Plopşor” diN Craiova, care citând surse istorice demne de luat în seamă, evocă întregul parcurs al culei din Brabova stăruind asupra familiei Geblescu. La Cula din Brabova, la începutul veacului al 20-lea, cerdacul ar fi fost lărgit printr-o galerie de lemn în consolă, ce se continuă de-a lungul zidului de vest şi în spatele clădirii ajungând la anexa sanitară alipită de zidul de miazănoapte. Panouri intrate în zid, cu colţurile lipsite de obişnuitele teşituri, decorează etajul întâi ale cărui ziduri sunt străpunse de mici ferestre în dreptul camerei şi de metereze în dreptul scării. Restaurarea şi consolidarea monumentului istoric au presupus lucrări de restaurare, lucrări de finisarea interioară şi exterioară, lucrări de instalare a unor sisteme de protecţie prin instalarea unui sistem de detecţie incendiu şi a unui sistem antiefracţie dar şi a unei instalaţii paratrăznet. Culele de la Cernăteşti şi Brabova, jupuite de nesomn, de suferinţă şi de veghe prelungită au rezistat în noaptea istoriei. Două aşezări santinelă eternă la drumul ce ducea în Cetatea Băniei, veghind la liniştea zilelor, împlinirea grâului, rotirea florii-soarelui peste o câmpie fără margini. Comune în care nefericirea n-a fost o toană ci o stare de spirit.
