Război în Ucraina: Vladimir Putin a anunţat o mobilizare parţială a populaţiei

0
466

În cursul unei alocuţiuni televizate, în această dimineaţă, de la Moscova, Vladimir Putin a anunţat o mobilizare parţială a populaţiei ruse, în cadrul războiului din Ucraina. Decretul de mobilizare este semnat şi a intrat în vigoare de astăzi. Măsura care vizează chemarea rezerviştilor (circa 300.000) şi a celor care au o specialitate militară este comentată larg, în presa europeană. „Noi vom utiliza toate armele avute la dispoziţie dacă integritatea teritorială a Rusiei este ameninţată”, a spus Vladimir Putin acuzând Occidentul –pentru livrarea masivă de arme- de dorinţa de a distruge Rusia. La ONU, preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat reîntoarcerea la anii imperialismului şi „noua ordine” pe care caută să o impună Rusia imperialistă cu războiul din Ucraina.