Elisa Opran sau harul de a transmite!

0
167

La Craiova, dar şi în comuna Işalniţa, una semeaţă, de top din punct de vedere al administraţiei locale, există în nomenclatoarele de profil câte o stradă care poartă numele „Elizei Opran” (caligrafierea a preferat litera „z” celei de „s”). În plus, şcoala gimnazială din Işalniţa, nouă şi de-a dreptul modernă în privinţa dotărilor, îi poartă numele. Demers inspirat. Dar cine a fost Elisa Opran (1849-1909)? La Işalniţa unde a trăit, extrem de izolată de restul oamenilor aşezării, numele „Oprancăi” a reverberat multă vreme fără ca oamenii locului să ştie prea multe taine din viaţa ei claustrată spre sfârşitul vieţii. A făcut într-un fel lumină deplină în toată povestea acestei femei, care „iradia simpatie şi captiva pe oricine vorbea cu dânsa” prin tipul de bună dispoziţie, de afabilitate, care contamina rapid unde se mişca, Constantin Argetoianu (1871-1955), cunoscut om politic, în memoriile sale „Pentru cei de Mâine. Amintiri din vremea celor de Ieri” (Humanitas, 1991). A cărui mamă, născută în 1850 (fiica lui Dinicu Oteteleşteanu, căsătorit cu Maria Von Reinhardt Von Rheinfelden) era bună prietenă cu domnişoara Elisa Opran într-o lume domoală şi patriarhală, frecventând împreună un cenaclu artistico-literar în compania domnişoarelor Ana Dumba, Elena Bengescu, Bălcescu şi Pepita Racoviţă. Societatea boierească din Craiova era una aleasă şi nu rareori veneau boieri şi cocoane din Bucureşti să petreacă în Cetatea Banilor. Era o societate închisă şi printre familiile boiereşti înrudite între ele nu pătrunseseră decât puţini privilegiaţi. Eliza Opran era considerată de Constantin Argetoianu una din fiinţele cele mai inteligente din câte cunoscuse, deşi era fiica… unui „smintit”. Tatăl său, Pera Opran, nu putea să o sufere fiindcă dorise un băiat pe care soţia sa Efima, născută Solomon, nu „fusese în stare să i-l dea”. Pera Opran făcuse studiile în Italia, îi plăcea literatura şi citea toată ziua pe Dante, pe care a şi încercat să-l traducă. La sfârşitul vieţii lui înebunise de-a binelea şi se claustrase, în Işalniţa, la moşie, declarând locuinţa „Plevna” (era după războiul de independenţă). Cumpărase moşia Cernele, pe nisipurile căreia a dat cât nu făcea, îndatorându-se până la gât. Aşa încât fiică-sa, nefericita Elisa a moştenit o frumoasă avere, pe care, după ce a descurcat-o a lăsat-o statului. Nesfârşitele şuete dintre mama lui Argetoianu şi domnişoara Opran, la Breasta sau în casele Solomon din Craiova şi mai târziu la Işalniţa, care ţineau de seara până în zorii zilei erau memorabile. Singura pasiune adevărată a domnişoarei Opran era literatura: citea toate romanele franţuzeşti pe măsură ce apăreau şi nu avea indulgenţă decât pentru Maupassant. Mai declama din Schiller şi din Goethe sau clasicii francezi. Scria însă puţin şi n-a publicat decât un roman („Un destinee etranger”) şi o nuvelă, pe care le-a semnat Alba Monte. Spre sfârşitul vieţii, fobia oamenilor, moştenită de la tatăl său Pera, a atins-o, încât s-a închis într-un turn de fildeş la Işalniţa şi n-a mai ieşit din casă până a murit. N-a mai pus piciorul nici la Breasta, nici la Craiova şi şi-a rezolvat problemele de testament, printr-un procurator, Iancu Mitescu, singurul craiovean pe care a consimţit să-l mai primească. Moşia de la Işalniţa a fost lăsată, cum spuneam, statului, după ce la 1907, calmase spiritele, cu tact.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *