Klaus Iohannis a participat, astăzi, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL (Sud – Vest- Oltenia), la Craiova, care a avut loc la Centrul Multifuncţional, in prezenţa a peste 1500 de reprezentanţi. Şeful statului le-a spus liberalilor că îşi doreşte o ţară europeană, din care românii să nu mai plece. „Dragii mei, eu sunt dispus să o fac, dar singur se poate face cât am făcut în ultimii cinci ani, atât, niciun pic mai mult. Dar nu vom lăsa lucrurile aşa. Eu ştiu ce trebuie făcut şi pot să le fac doar împreună cu voi. Primul lucru, evident, PSD trebuie îndepărtat de la putere prin mijloace constituţionale, democratice desigur. Simplu, mergând la vot. După care va trebui să câştigăm alegerile şi să formăm un guvern care lucrează pentru România, unul proeuropean în jurul PNL. După care ne apucăm de treabă şi reconstruim România, o facem europeană, modernă şi normală. Dragii mei, îmi permiteţi să spun că astăzi sunt un oltean împreună cu oltenii mei. Astăzi sunt un oltean cu oltenii mei şi împreună ne dorim mai mult, noi, aici, din Oltenia, ne dorim o ţară europeană, modernă, în care ne simţim bine, noi românii. O ţară din care nu mai pleacă tinerii, iar cei plecaţi vor şi se întorc. Eu simplu cetăţean îmi doresc o Românie normală”.