Modificări în aplicarea programului „Fiecare copil în grădiniţă”

0
391

gradinitaContinuă şi în acest an şcolar implementarea programului de stimulare a participării copiilor, provenind din familii defavorizate, în învăţământul preşcolar, binecunoscutul program „Fiecare copil în grădiniţă”. Proiectul este desfăşurat în parteneriat – Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Asociaţia „OvidiuRo”. Au apărut şi câteva modificări în metodologia de aplicare, toate fiind făcute cunoscute în timp utile de părţile implicate în proiect.

În implementarea Legii nr.248/2015, privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, au apărut modificări importante, potrivit H.G. nr.626/31.08.2016.

«Am trimis adresă către toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Dolj, în care sunt specificate schimbările survenite. Astfel, cererea de participare poate fi, de acum, făcută pe perioada anului şcolar, putând fi depusă inclusiv la primăria localităţii în a cărei rază teritorială locuieşte efectiv familia. De asemenea, suspendarea dreptului la tichetul social pentru grădiniţă nu necesită dispoziţie scrisă a primarului, iar cadrul didactic este cel care propune cazurile excepţionale către conducătorul unităţii de învăţământ. În cazul în care nu există hotărâre de stabilire a domiciliului copilului, situaţia de fapt va fi probată prin anchetă socială, stimulentul fiind acordat părintelui care are în îngrijire copiii. De asemenea, prin O.U.G. nr. 14/11.05.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 368/12.05.2016, se elimină vârsta maximă (6 ani) şi minimă (3 ani) pentru care se acordă tichetul social pentru grădiniţă. În anul şcolar 2016/2017, Asociaţia „OvidiuRo” va acoperi, în limita fondurilor disponibile, costurile tichetelor sociale pentru copiii aflaţi în imposibilitatea de a beneficia de lege, din cauza unui CNP, implicit a unui certificat de naştere, absenţa unui reprezentant legal», a declarat prof. Monica Sună, inspector de specialitate al ISJ Dolj.

Completarea vine din partea „OvidiuRo”, cu menţiunile de rigoare: „Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească preşcolarii aflaţi în astfel de situaţii (fără CNP sau lipsa unui reprezentant legal – n.r.) sunt: începerea demersurilor legale pentru rezolvarea situaţiei în care se află, cu sprijinul Serviciului Social al Primăriei; reprezentantul copilului sau al familiei întocmeşte un dosar care conţine cerere şi declaraţie pe propria răspundere, dovada înscrierii copilului la grădiniţă, documentele justificative privind componenţa familiei şi veniturile acestora. Dacă în localitatea dumneavoastră există familii aflate în astfel de situaţii, vă rugăm să le transmiteţi celor de la „OvidiuRo”, printr-un e-mail la adresa gradiniţa@ovid.ro”.