Razii rutiere în judeţ

0
337

Poliţiştii rutieri doljeni au aplicat, la acest sfârşit de săptămână, peste 100 de amenzi pentru abateri de la legislaţia în vigoare, 30 dintre acestea vizându-i pe şoferii vitezomani. Oamenii legii au reţinut şi 15 permise de conducere.

La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii rutieri doljeni au acţionat pe principalele drumuri din judeţ pentru prevenirea accidentelor cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză, precum şi de neacordarea de prioritate de către conducătorii auto pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii prin loc prevăzut cu indicator sau marcaj. De asemenea, poliţiştii au verificat şi modul în care este respectată legislaţia rutieră de către conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state.

„Pe parcursul acestor activităţi poliţiştii au constatat 114 abateri de natură contravenţională, pentru sancţionarea cărora au aplicat amenzi ce depăşesc suma de 30.000 lei, dintre care  30 pentru viteză neregulamentară, 13 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar alte 20 amenzi au fost aplicate pentru abateri săvârşite de şoferii unor vehicule înmatriculate în alte state. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 15 permise de conducere”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol.

În cadrul raziilor, poliţiştii rutieri l-au depistat pe Gabriel C, de 42 de ani, din Craiova, care a condus un autoturism pe Calea Bucureşti din municipiu şi nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii. Conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă în valoare de 420 lei şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.