Aproximativ 3.000 de copii şi-au petrecut timpul liber la „Biblioteca Stradală”

0
455

De un an, spre bucuria a nu puțini craioveni, în centrul orașului – English Park și Piața „Mihai Viteazul”, zone în care oamenii petrec multe ore în aer liber – au fost amplasate rafturi și căsuțe ce adăpostesc cărți. Ideea, aparținând Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, s-a bucurat de succes, motiv pentru care, vara aceasta, instituția a amenajat inclusiv un spațiu cu umbrele, mese și scaune, ademenindu-i pe trecători cu o porție sănătoasă de lectură. Aproximativ 3.000 de copii și-au petrecut aici timpul liber, au declarat reprezentanții bibliotecii, după ce, odată cu instalarea toamnei și încheierea vacanței mari, au pus punct activităților din cadrul proiectului „Biblioteca Stradală”.

Inaugurată în octombrie 2012, de Zilele Craiovei, „Biblioteca Stradală” se adresează tuturor oamenilor, din orice categorie socială, de orice vârstă, cu mai multă sau mai puțină educație, făcând parte din proiectele care deservesc comunitatea. Craiovenii au fost rugați, încă de la început, să respecte doar câteva reguli: să aibă grijă de cartea luată de pe raft și, după lecturare, să o lase în acelaşi loc sau să aducă o alta în schimbul ei. Din păcate, nu întotdeauna s-a întâmplat așa, ceea ce nu i-a descurajat însă pe reprezentanții Bibliotecii Județene.

În această vară, alături de rafturile din Piața „Mihai Viteazul” au fost amplasate și măsuțe cu scaune și umbre de soare, pe lângă volume din diverse domenii fiind puse la dispoziție albume cu imagini, cărți și creioane de colorat. Micuții Craiovei s-au putut bucura, astfel, timp de câteva luni, de o lume de basm. Aproximativ 3.000 de copii și-au petrecut timpul liber aici, alături de bibliotecare, ceea ce îi determină pe inițiatori să susțină că scopul proiectului a fost atins.

„Ne-am dorit să organizăm un colț minunat în aer liber, unde copiii au fost îndrumați să descopere universul cărților, să le iubească, dragostea pentru carte începând cu respectul și grija pentru păstrarea ei. În această epocă a tehnologiei, când este din ce în ce mai greu să-i atragi pe cei mici spre carte, Biblioteca Județeană încurajează copiii să citească, punându-le cărți la dispoziție de la vârste fragede. Oamenii care iubesc cărțile sunt oameni buni, cu sentimente nobile, ce au înțeles că prin cultură se formează și se modelează caractere. Sperăm ca acest proiect să fie continuat și anul următor, astfel copiii craioveni se vor afla și în perioada verii mai aproape de carte și vor reuși să îmbine utilul cu plăcutul”, a declarat managerul Bibliotecii Județene, Lucian Dindirică, la finalul activităților din cadrul proiectului „Biblioteca Stradală”.