„Agenda creştinului”, la o nouă apariţie

0
395

Parohia „Sfântul Nicolae” – Brânduşa din Craiova a editat de curând ultimul număr al publicaţiei „Agenda creştinului”, ajunsă la cea de a 189-a apariţie. Coordonată de preotul paroh Gabriel Sorescu, revista reunește numeroase materiale cu caracter misionar-pastoral, menite să îmbogăţească viaţa duhovnicească a credincioşilor. «Este al treilea an de apariţie al „Agendei creştinului”, care a apărut din necesitate. Pe de o parte, a fost dorinţa enoriaşilor de a fi informaţi repede şi de folos, iar pe de altă parte, nevoia mea de a purta o legătură cu ei într-o formă directă şi delicată. „Agenda creştinului” este un buletin electronic de informare şi catehizare editat săptămânal. De informare, deoarece credincioşii primesc informaţii privitoare la acțiunile parohiei care au avut loc şi informaţii de viitor, programul de slujbe al săptămânii căreia i se adresează Agenda. Și, de mai bine de un an, este şi un mijloc de catehizare, deoarece cuprinde rubrica „De vorbă cu preotul”, în care sunt abordate diferite teme legate de credinţa sau de morala creştină, sugerate de preot şi propuse de enoriaşi», a precizat preotul Gabriel Sorescu, paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae” – Brânduşa.