Săptămâna Europeană a Mobilităţii, sărbătorită la Craiova

0
358

Direcţia de Sănătate Publică Dolj, în parteneriat cu Consiliul Municipal Craiova şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, celebrează, până pe 22 septembrie, Săptămâna Europeană a Mobilităţii, având ca slogan anul acesta – „Transportul urban pe calea cea bună”.

Scopul campaniei este acela de a promova formele alternative de transport ecologic şi de a sublinia faptul că mobilitatea sporeşte în mod clar calitatea vieţii în oraşe, ajutând la reducerea  poluării aerului, poluării fonice, a accidentelor şi la reducerea numărului persoanelor care au probleme cu greutatea. Spre exemplu, renunţând pentru o săptămână sau numai pentru o zi la maşina personală, beneficiile create sunt atât pentru mediu cât şi pentru sănătatea personală.

UE doreşte reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră

Uniunea Europeană a adoptat o serie de obiective ambiţioase pe segmentele climă şi energie care ar urma să fie atinse până în anul 2020. Acestea includ  reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră şi creşterea cu 20% a eficienţei energetice. Un alt obiectiv important, care ar trebui atins în următorii opt ani, este ca o cotă de 20% din consumul total de energie să fie energii regenerabile. Nu în ultimul rând, se doreşte conştientizarea populaţiei cu privire la necesitatea de a acţiona împotriva poluării cauzate de creşterea traficului în mediul urban.

Acţiunile campaniei sunt orientate spre informarea populaţiei care este încurajată să înţeleagă de ce rolul mişcării şi al sportului este atât de important pentru bunăstarea fizică şi mentală. Practic, campania stimulează oamenii să participe la creşterea calităţii vieţii lor.

Acţiuni de informare, educare şi comunicare privind mobilitatea alternativă se desfăşoară în şcoli cu sprijinul cadrelor didactice şi al personalului medical.

S-a ajuns la ediţia cu numărul zece

Potrivit specialiştilor, una dintre provocările principale în atingerea acestor obiective este scăderea volumului de călătorii cu autoturisme private, care consumă majoritar combustibili pe bază de petrol. Concentrându-se pe mobilitatea alternativă, cea de-a 10-a ediţie a Săptămânii Europene a Mobilităţii a susţinut tranziţia spre un sistem de transport eficient pentru resurse promovând moduri nepoluante, eficiente în ceea ce priveşte combustibilul şi transport ce foloseşte puterea umană. Prin evitarea, trecerea şi îmbunătăţirea transportului la nivel local, oraşele europene pot îmbunătăţi echilibrul energetic şi influenţa sistemului de transport asupra mediului înconjurător şi în acelaşi timp să facă viaţa urbană mai sănătoasă, mai sigură şi mai plăcută.

Deşi cetăţenii UE nu sunt încă pregătiţi să-şi lase maşina în garaj pentru a se deplasa cu mijloacele de transport în comun, treptat, mentalităţile evoluează. Conform Eurobarometrului pe tema transporturilor, pentru 81% din cetăţenii UE, autoturismul şi, în general, mijloacele de transport private, reprezintă principalul tip de transport. Dar, în acelaşi timp, aceştia acordă o importanţă din ce în ce mai mare aspectelor legate de mediu şi problemelor de circulaţie rutieră.

În plus, potrivit medicilor, viaţa sedentară determină creşterea riscului pentru bolile cardio-vasculare, accidentele vasculare cerebrale, obezitate şi diabetul zaharat tip II. În schimb, o persoană care merge pe bicicletă 6 ore pe săptămână îşi diminuează riscul decesului prin boli cardio-vasculare de 4 ori comparativ cu riscul de deces pe care l-ar avea prin accidente rutiere.