Şi-a ucis sora cu peste 40 de lovituri de cuţit

0
272

Un bărbat de 34 de ani, din comuna doljeană Bârca a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, ieri după-amiază, după ce, luni seara, târziu, acesta şi-a ucis sora. Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale care au ajuns la faţa locului împreună cu procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au numărat, iniţial, peste 20 de lovituri de cuţit, însă ieri, la autopsie, medicii legişti au stabilit că bărbatul a “ciuruit-o” pe victimă cu peste 40 de lovituri. Având în vedere că autorul, care este cunoscut cu afecţiuni psihice, nu este la prima faptă de acest gen, în sarcina sa a fost reţinută comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav.

Poliţiştii craioveni au fost apelaţi, luni seara, puţin după ora 21.30, prin numărul de urgenţă 112, de un bărbat din comuna Bârca, care a anunţat că tocmai şi-a ucis sora cu mai multe lovituri de cuţit, după ce se certaseră. Pentru că bărbatul era destul de calm şi îşi declinase identitatea, oamenii legii au crezut iniţial că e doar o glumă proastă, numai că, după cum s-a dovedit în urma verificării, cel care sunase, Constantin Gurgui, de 34 de ani avusese dreptate. Sora sa mai mare, Marina Gurgui, în vârstă de 45 de ani, a fost găsită de poliţişti moartă, zăcând într-o baltă de sânge. Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă de cercetare, condusă de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj care, în urma cercetărilor, a stabilit că între suspect şi sora sa existau permanent stări conflictuale, generate de afecţiunile psihice de care suferea Constantin. Se pare că acesta avea dese accese de furie şi izbucniri violente, după cum au povestit vecinii lor. Şi luni seara cei doi fraţi au intrat în conflict, iar bărbatul a pus mâna pe un cuţit şi a lovit-o pe sora sa de zeci de ori, până a obosit, apoi a sunat la Poliţie. Constantin Gurgui a fost adus la Craiova, la Parchet, pentru audieri, în timp ce trupul neînsufleţit al surorii sale a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei. Ţinând seama de faptul că în 2004 Constantin Gurgui a mai fost condamnat pentru omor calificat, astfel că acum este la a doua faptă, în sarcina lui s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, procurorul de caz dispunând, la finalul audierii, reţinerea sa pentru 24 de ore. În urmă cu şapte ani, Constantin Gurgui şi-a ucis mama şi a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Poiana Mare, apoi a fost transferat la Socola, de unde sora lui l-a luat acasă, pe propria răspundere. Din nefericire, acum i-a căzut şi ea victimă.

Ieri, în jurul prânzului, bărbatul a fost adus din nou la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, ulterior fiind prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. După-amiaza, magistraţii Tribunalului Dolj i-au emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Având în vedere că este cunoscut cu afecţiuni psihice, cel mai probabil bărbatul va fi internat la Jilava, pentru efectuarea unei expertize medico-legale, astfel încât să se stabilească dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei.