Iohannis şi Trump au discutat despre legea offshore şi OUG 114

0
631

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, în cadrul întâlnirii sale cu şeful Statelor Unite, Donald Trump, despre securitatea energetică din România şi investiţiile americane în acest domeniu, Iohannis spunând că există o preocupare cu privire la legislaţia în domeniu. “Există preocuparea şi ea a fost adusă în discuţie într-o notă optimistă. Preşedintele Trump şi ceilalţi au exprimat aşteptarea ca legislaţia să fie ameliorată pentru a creşte atractivitatea pentru investitorii americani şi acest lucru se poate face”, a spus preşedintele.

Întrebat dacă posibila retragere ExxonMobile, companie americană, poate fi cauzată de prevederile legislative, preşedintele a completat: “Nu vreau să fac specualţii dar aceste lucruri au fost aduse în discuţie şi cred că vor fi aduse clarificări în perioada următoare”. “Aceste chestiuni le va clarifica Guvernul. Noi, între preşedinţi, nu analizăm articole de lege, ci principii şi suntem de părere că România are potenţial bun şi că trebuie o legislaţie care să ofere predictibilitate”,a completat preşedintele.

Măsurile din OUG 19/2019, care a modificat prevederile OUG 114/2018, vor avea un impact negativ asupra rezultatului din exploatare al OMV Petrom, de 40 de milioane de euro, arată raportul semestrial al companiei, publicat la sfârşitul lunii iulie.

OMV Petrom anunţa în toamna anului trecut, după apariţia legii offshore, că a amânat luarea unei decizii privind investiţia în proiectul de explorare din Marea Neagră pentru 2019, din cauza Guvernului român, care a avut nevoie de prea mult timp pentru legea offshore. Explorarea blocului Neptun din Marea Neagră este un joint venture între OMV Petrom şi compania americană ExxonMobil.