Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit cu 30 de zile sesiunea de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice în cadrul programului “Rabla 2014”, a anunţat, ieri, instituţia într-un comunicat remis Agerpres. Dosarele pot fi depuse până la data de 30 septembrie 2014 la sediul AFM, iar persoanele juridice şi instituţiile publice interesate pot consulta Ghidul de finanţare publicat pe site-ul instituţiei, în care sunt prevăzute atât condiţiile de eligibilitate, cât şi documentaţia necesară pentru înscrierea în program. Prin programul “Rabla” din acest an, AFM a emis 3.000 de tichete pentru persoanele juridice şi instituţiile publice. În cele patru etape anterioare de evaluare şi validare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice au fost analizate în total 998 dosare, dintre care 388 de dosare au fost acceptate pentru 1.575 autovehicule, iar 610 dosare au fost respinse. Pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100g/km, precum şi achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid. Potrivit AFM, la achiziţionarea unui autovehicul de acest tip se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.
Cabinetele individuale de avocaţi, medici sau asistenţi sociali, birourile notariale sau de arhitectură şi alţi reprezentanţi ai profesiilor liberale se pot înscrie în programul „Rabla” pentru persoane juridice, în urma unor modificări aduse programului după ce au existat solicitări în acest sens. Prin completările aduse ghidului de finanţare, în acest moment sunt eligibile în cadrul programului şi organizaţiile profesionale care îşi desfăşoara activitatea în una din formele de exercitare a profesiei liberale, a declarat pentru Mediafax preşedintele AFM, Adrian Gearâp. De exemplu, dacă până în prezent nu se puteau înscrie în program decât societăţile de avocatură, care au personalitate juridică, acum au această posibilitate şi cabinetele individuale de avocatură. Este valabil şi pentru cabinetele individuale ale medicilor, veterinarilor, tehnicienilor dentari, notarilor, mediatorilor, executorilor judecătoreşti, consultanţilor fiscali, asistenţilor sociali, precum şi pentru birourile individuale de arhitectură sau geodezie. „Am luat în calcul solicitările venite din partea acestor organizaţii, care îşi doreau să achiziţioneze o maşină prin programul „Rabla”. Astfel, dacă deţin calitatea de proprietar, acţionează în nume propriu şi au sediul profesional în România, acum îşi pot depune dosarele la Administraţia Fondului pentru Mediu pentru înscrierea în program”, a explicat Gearâp.