Moartea lui Cioabă bate criza egipteană

0
105

S-a prăpădit duminică, în spitalul Akdeniz Universitesi din Antalya, unde fusese adus de la spitalul Anadolu, „regele” romilor, Florin Cioabă, la vârsta de 58 de ani, Dumnezeu să-l ierte. Medicii îi montaseră vineri un dispozitiv de asistare circulatorie, dar a survenit un stop cardio-respirator. De duminică, dar urmează şi funeraliile, şi apoi tot ritualul, cu particularităţile specifice etniei, televiziunile de ştiri, în goana după rating, n-au altceva de Doamne-ajută decât comentariile exaltate legate de costurile spitalizării, aducerea acasă a mortului, comandarea coşciugului şi a cavoului şi tot ce mai ţine de o înmormântare „regească”. Omul de rând, care habar n-are cine a fost autointitulatul rege al romilor, până la urmă un muritor de rând, răpus de un stop cardio-respirator, cu o cohortă de medici lângă el, se întreabă pe bună dreptate dacă nu cumva sminteala e generală. Nici nu visa „regele” Florin Cioabă la atâta mediatizare. Inclusiv în presa străină, care a preluat ştirea prin corespondenţii săi de la Bucureşti. Un plus de decenţă n-ar face rău. Fiindcă orice eveniment de o asemenea factură are intimitatea lui şi de aici până la a descrie obiceiurile ţigăneşti legate de ritualul înmormântării, totul nu e decât o vulgarizare scandaloasă, probând derapaje îngrijorătoare. În acelaşi timp, nu departe de noi, în Egipt, se întâmplă nişte lucruri care reconfigurează diplomatic situaţia din Orientul Apropiat. Până şi premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, care se prezenta ca un model de reuşită al islamului politic, ajuns la putere, este un perdant al evenimentelor în curs. Care mai presupun un viraj al Qatarului, încurajator şi sponsor al diferitelor ramuri ale Fraţilor Musulmani, din Egipt în Tunisia, în trecere prin Libia, până la Hamas-ul din Fâşia Gaza şi Siria, unde confreria a dominat organismele reprezentative ale opoziţiei. Ryadul, care a văzut în venirea la putere a Fraţilor Musulmani drept o provocare serioasă pentru supremaţia în lumea sunită, opinează acum deschis că violenţele sunt cauzate de manifestările islamiste. Regatul saudit, ca şi Iordania regelui Abdallah, n-a văzut cu ochi buni revoluţiile arabe şi nici procesul democratic în curs. Mai mult, liderii saudiţi au promis 5 miliarde de dolari guvernului egiptean, 12 miliarde în total, prin aportul Emiratelor Arabe Unite şi al Kuweitului. Regimul de la Damasc se bucură văzând guvernul egiptean uzitând aceeaşi retorică „antiteroristă”. În Magreb, islamiştii tunisieni au acceptat duminică un dialog cu opozanţii lor, iar în Algeria, unde islamiştii FIS câştigaseră în ianuarie 1992 procesul electoral, cu preţul unui deceniu de război civil, de asemenea se jubilează la ceea ce se întâmplă în Egipt. Este sfârşitul prematur al „primăverii arabe” sau consecinţa unor gesturi inabile, precum apelul la jihad contra regimului lui Assad lansat de Mohamed Morsi? Reiterăm: nu departe de noi se reamenajează peisajul politic, şi astfel de lucruri nu ne pot rămâne indiferente, chiar dacă UE, prin liderii săi, Herman Van Rompuy şi Jose Manuel Barroso, pare luată realmente prin surprindere. Ca să nu spunem deranjată „din vacanţă”. Fireşte, s-ar putea spune simplu: una-i una şi alta-i… alta. Funeraliile „regelui” Florin Cioabă, prin amplitudinea lor mediatică, n-au nimic în comun şi nici nu pot fi eclipsate de ceea ce se întâmplă în Orientul Apropiat. Şi chiar aşa stăm. Dar parcă ar trebui inversate ca importanţă evenimentele. Fiindcă pe tabla de şah de care vorbea Zbiniew Brzezinski, cu destulă convingere, în urmă cu nişte ani, se pare că asistăm la mutări… de mari maeştri.