În timp ce liberalii fac potecă pe la DNA / Ieri s-au aniversat 149 de ani de la naşterea lui I.C. Brătianu

0
367
I.C. Brătianu

Partidul Naţional Liberal a aniversat, ieri, 20 august, 149 de ani de la naşterea lui Ion I.C. Brătianu, om politic liberal, fost preşedinte al partidului şi prim-ministru al României. Cu această ocazie, a fost depusă o coroană de flori la statuia lui Ion I. C. Brătianu, amplasată pe bulevardul „Dacia” din capitală, lângă Muzeul Literaturii Române. La eveniment au participat Florin-Alexandru Alexe, vicepreşedinte PNL, preşedintele Tineretului Naţional Liberal, şi Claudia Benchescu, preşedinte al Cluburilor Studenţeşti Liberale.

Ion I.C. Brătianu, cunoscut şi ca Ionel Brătianu, a făcut parte dintr-o familie care a dat ţării numeroase personalităţi care s-au remarcat în momentele-cheie prin care a trecut România în secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Prezenţă politică marcantă în primele trei decenii ale secolului al XX-lea şi simbol al Partidului Naţional Liberal, Ion I.C. Brătianu a dominat scena politică din România cu precădere în anii ’20, periodă pe care istoricii au numit-o “decada brătienistă”. De numele său se leagă realizarea reformei agrare, în anii care au urmat Primului Război Mondial, dar şi elaborarea Constituţiei din 1923,  considerată a fi una dintre cele mai democratice legi fundamentale ale acelor timpuri.

Atunci a fost introdusă educaţia obligatorie

În perioada marii guvernări liberale (1922-1926), cu Ionel Brătianu prim-ministru, statul român a trecut printr-un proces semnificativ de modernizare atât la nivel administrativ, cât şi în alte domenii. Astfel, a fost introdusă educaţia obligatorie prin legea învăţământului primar care devenea “unitar, obligatoriu şi gratuit”, judecătorii au devenit inamovibili, aşa cum prevedea legea organizării judecătoreşti şi au fost introduse prin lege, pentru prima dată, zilele de odihnă – duminicile şi sărbătorile legale. Diplomat prin excelenţă, Ion I. C. Brătianu a avut relaţii strânse cu Casa Regală, fiind considerat de Regele Ferdinand “zodia bună a României”. Acum, la aproape un veac şi jumătate de la naşterea marelui liberal, prin participarea la actul de guvernare, PNL se află din nou în faţa provocării de a reforma şi moderniza statul român.