Fundaşul Universităţii Craiova este optimist în privinţa noului sezon / I. Stancu: „Cu publicul alături, vom promova”

0
344

Peste o lună de zile au stat în cantonament fotbaliştii de la CS Universitatea Craiova, iar începând de astăzi se vor antrena în Bănie. Unul dintre jucătorii crescuţi la Craiova, fundaşul Ionuţ Stancu, are două obiective la fel de importante: să promoveze cu echipa pe prima scenă şi să umple arena „Ion Oblemenco“. „Sunt foarte bucuros că am ajuns acasă, că sunt la Craiova şi voi face tot ce depinde de mine să le aduc bucurie celor din tribune. A fost o perioadă de pregătire bună, eu cred că ne-am antrenat foarte bine, dar rămâne de văzut în campionat, unul ce se anunţă foarte greu. Noi ne dorim să promovăm şi vom face tot ce depinde de noi să ne atingem obiectivele pe care le avem. Trebuie să fim conştienţi că suntem Universitatea Craiova şi trebuie să jucăm foarte bine pentru că oamenii din Craiova ştiu ce înseamnă fotbalul de performanţă şi aşteaptă de la noi rezultate cât mai bune“, a spus Ionuţ Stancu. Fundaşul de 30 de ani consideră că fără aportul suporterilor misiunea jucătorilor va fi mai dificilă: „La Craiova poate exista fotbal, dar fără spectatori şi fără atmosfera pe care ei o crează nu cred că se poate face performanţă. Sunt convins că ne vor ajuta. Tot timpul publicul a fost al 12-lea jucător, şi în lupta pentru campionate, şi în momentele mai grele a fost alături de echipă. Dar publicul va veni lângă noi cât timp vom avea rezultate şi reuşim să-i aducem alături de noi la stadion, ceea ce de fapt ne dorim cel mai mult“.