CSM spune da pierderii pensiei de serviciu de către magistraţii condamnaţi definitiv pentru corupţie

0
441
Tiberiu Niţu

Procurorul general, Tiberiu Niţu, a declarat ieri, la CSM, că nu este la curent cu un eventual proiect prin care Ministerul Justiţiei (MJ) propune anularea pensiei speciale a magistraţilor condamnaţi pentru corupţie, precizând că, din punct de vedere juridic, nu crede că „anulare” este cuvântul potrivit. „Nu sunt la curent cu un eventual proiect de lege prin care Ministerul Justiţiei propune anularea pensiilor celor condamnaţi. Nu sunt un specialist în dreptul muncii şi în drept civil. Eu vorbesc ca jurist, poate ca impact ar fi benefic, dar din punct de vedere juridic, nu ştiu dacă cuvântul anulare este cel mai potrivit. Cred că se pot face discuţii vizavi de o anumită pensie specială şi o anumită pensie de asigurări sociale”, a declarat procurorul general al României. Ieri, însă, plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dezbătut, după suplimentarea ordinii de zi, proiectul de lege pentru completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi l-a avizat, cu observaţii. Concret, CSM s-a declarat de acord cu pierderea pensiilor de serviciu ale magistraţilor condamnaţi definitiv pentru corupţie şi excluşi din magistratură din acest motiv. Anterior, şi comisia „Independenţa şi responsabilizarea justiţiei” din cadrul CSM şi-a dat avizul pentru pierderea pensiei de serviciu de către magistraţii condamnaţi definitiv pentru corupţie, care au fost excluşi din magistratură din acest motiv. Comisia a apreciat că este necesară o intervenţie legislativă cu privire la pierderea pensiei de serviciu de către magistraţii condamnaţi penal, însă a atras atenţia că una dintre prevederile din proiectul ministerului pune probleme de neconstituţionalitate din perspectiva retroactivităţii legii. Proiectul conţine un articol unic care prevede: „Art. 97 alin. 1 – (1) Nu beneficiază de pensie de serviciu şi nici de indemnizaţia prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi asimilaţii acestora condamnaţi definitiv în condiţiile art. 65. (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi şi asimilaţilor acestora sancţionaţi disciplinar cu excluderea din magistratură. (3) În situaţia în care personalul prevăzut la alin. (1) sau (2) a încasat pensia de serviciu până la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau, după caz, a hotărârii prin care s-a dispus sancţiunea excluderii din magistratură, acesta este obligat să restituie diferenţa dintre pensia de serviciu încasată şi pensia din sistemul public de pensii, precum şi indemnizaţia prevăzută de art. 81. (4) Personalul prevăzut la alin. (1) şi (2) beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii. (5) Pe durata procedurii disciplinare sau a procesului penal, soluţionarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluţionarea definitivă a procedurii disciplinare ori, după caz, a procesului penal. (6) Prevederile alin. (1), (2) şi (4) se aplică şi magistraţilor excluşi din magistratură sau condamnaţi definitiv anterior intrării în vigoare a prezentei legi, indiferent de momentul pensionării”. „Comisia a apreciat că alineatul (2) al articolului propus ar trebui să se regăsească într-un alt proiect de act normativ, care să coreleze toate textele care vizează răspunderea disciplinară şi efectele acesteia. În privinţa alineatului (6), Comisia, cu majoritate, a apreciat că acesta pune probleme de neconstituţionalitate din perspectiva retroactivităţii legii. În concluzie, Comisia apreciază că este necesară o intervenţie legislativă cu privire la pierderea pensiei de serviciu de către magistraţii condamnaţi penal, însă s-a propus ca Ministerul Justiţiei să promoveze atât propunerile formulate de către Comisia nr. 1 în cadrul dezbaterilor vizând modificarea Legii 303/2004, cu privire la pierderea pensiilor de serviciu, cât şi propunerile de modificare a art. 65 din aceeaşi lege (…)”, se arată în minuta postată pe site-ul instituţiei.

Prezent la şedinţa CSM, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a ţinut să precizeze la final că legea se va aplica şi magistraţilor deja condamnaţi definitiv. „Am stabilit (n.r. – împreună cu CSM), de asemenea, că această lege, din momentul în care a intrat în vigoare, se va aplica şi celor care au fost condamnaţi până acum pentru fapte de corupţie şi vor pierde această pensie imediat ce legea va intra în vigoare. Nu se pune problema de retroactivitate a legii. Legea poate dispune doar pentru viitor. (…) Deci cei care au această pensie acum, până în momentul în care legea va intra în vigoare vor beneficia de ea, dar din momentul intrării acesteia în vigoare această plată se va sista imediat”, a explicat Cazanciuc.