Campania electorală, extrem de dinamică, premergătoare alegerilor legislative anticipate de duminică, se încheie în cursul zilei de astăzi. A avut de toate, prin dezbaterile televizate ale liderilor principalelor formaţiuni politice. Preşedintele Partidului Popular, Alberto Nunez Feijoo, a promis că va schimba legea electorală, dacă va fi ales preşedinte (prim-ministru) al Guvernului, după 23 iulie, astfel încât alegerile generale să nu mai poată fi organizate în iulie şi august „pentru că nu este rezonabil”. Referirea este la caniculă. Confruntarea între PSOE (Partidul socialist spaniol) şi PP (Partidul Popular) este una totală, ca de fiecare dată. Cum niciunul dintre cele două partide, potrivit intenţiilor de vot, nu poate obţine majoritatea absolută fără aliaţi, rămâne de văzut ce vor face aceştia. Popularii (31,8%) contează pe Vox (14,8%) –extrema dreaptă- o alianţă consacrată la nivel regional şi local- iar socialiştii nu pot face abstracţie de „Sumar”, care adună 13,5% din intenţiile de vot, potrivit unui sondaj al Institutului 40dB, publicat pe 13 iulie. „Sumar”, o coaliţie de stânga, creată de Yolanda Diaz, ministrul Muncii şi vicepreşedinte în guvernul actual, al premierului Pedro Sanchez, este o mare surpriză sau noutate în actuala campanie electorală. Presa spaniolă remarcă tenacitatea Yolandei Diaz care a reuşit reunirea a 15 partide de stânga radicală, un amalgam eterogen pentru a prezenta o listă comună la alegerile din 23 iulie a.c.. Yolanda Diaz a profitat de dezintegrarea Unidas Podemos, fost principal aliat politic al guvernului Sanchez, şi a venit cu seducătoare politici economice, sociale şi feministe. Între altele, stabilirea unei moşteniri universale, un proiect ce permite tinerilor spanioli deblocarea sumei de 20.000 euro la vârsta de 23 de ani, pentru a pregăti integrarea profundă, dezvoltarea unui proiect anteprenorial sau chiar a face training. Costul de 10 miliarde euro al „moştenirii universale” ar urma să fie finanţat printr-un impozit pe marile averi. Apoi, construirea a 2 milioane de locuinţe, în decusrs de 10 ani, prin investirea a 1% din PIB în fiecare an, faţă de 0,25% în prezent. Un proiect care ar costa alte 10 miliarde euro pe care „Sumar” îşi propune să-l primească din crearea unui nou impozit pe profitul marilor companii. În fine, mişcarea „Sumar” vrea să reducă ziua de muncă, să revigoreze ministerul Egalităţii, pe care Vox ar dori să-l desfiinţeze. Nu puţini sunt cei care văd în Yolanda Diaz o personalitate puternică, aptă să producă mari schimbări. La ministerul Muncii a avut un bilanţ salutar. Anul trecut au fost 5,78 milioane contracte permanente, cu 4,5 milioane mai multe decât în anul precedent, iar rata şomajului (12,7%), în luna aprilie, a fost cea mai scăzută din 2008. Se mai spune că Yolanda Diaz este cea mai populară figură politică şi îi devansează atât pe Pedro Sanchez, cât şi pe Alberto Nunez Feijoo. „Sumar” („a adăuga” în spaniolă) este în cărţi, cum se spune, deşi la o dezbatere tripartită, care i-a reunit pe Pedro Sanchez, Yolanda Diaz şi Santiago Abascal, la TVE, în absenţa lui Alberto Nunez Feijoo, n-a făcut furori. Premergător campaniei electorale guvernul a dat un decret care ridică şi mai mult cerinţa ca limba catalană să fie garantată în Catalonia peste minimul de 25%, cerut de Înalta Curte. Spania se confruntă cu un noian de probleme, unele de natură economică, altele de natură… demografică: rata de fertilitate (1,3 copii pe familie) plasează Spania pe unul dintre cele mai marginale locuri, la nivelul Europei. Într-un interviu acordat „Al Rojo Vivo” Pedro Sanchez a spus că tot ce se întâmplă este o mişcare progresivă care va spune „nu” unui guvern de dreapta al lui Feijoo şi Abascal (extrema dreaptă) şi „da” unui guvern PSOE cu „Sumar”.