Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj are plan de prevenire a incendiilor la vegetaţia uscată

1
453

 Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj a prezentat planul de prevenire a incendiilor generate de arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, în teritoriu, aşa cum a fost prezentat de col. Florin Cocoşilă, din partea Compartimentului de Imagine şi Relaţii Publice.

Planul de măsuri

  1. Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu este interzisă.
  2. În condiţiile emiterii atenţionărilor/avertizărilor meteorologice care vizează producerea unor fenomene meteorologice periculoase precum temperaturi maxime extreme (vreme caniculară) sau vânt puternic, arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă pe perioada de valabilitate a atenţionărilor / avertizărilor.
  3. Respectarea prevederilor pct. 2 este verificată de primar, prin şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau o persoană desemnată în acest sens.
  4. Arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu foc deschis, în următoarele condiţii:
    1. emiterea permisului de lucru cu foc deschis se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens;
    2. permisul de lucru cu foc deschis se întocmeşte în două exemplare, din care primarul transmite un exemplar celui care solicită permiterea executării arderii, iar pe cel de-al doilea serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă;
    3. permisul de lucru cu foc deschis este valabil o singură zi;
    4. la terminarea arderii, permisul de lucru cu foc deschis se predă de către executant emitentului;
    5. la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, evidenţa permiselor de lucru cu foc deschis se ţine în registrul special constituit în acest sens;
    6. arderea se execută numai pe timp de zi;
    7. asigurarea personalului de supraveghere şi de stingere a eventualelor incendii se face până la finalizarea arderii.
  5. Izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţii, de construcţii, culturi agricole învecinate, instalaţii, fond forestier etc. se asigură prin executarea unei fâşii arate cu lăţimea de cel puţin 2 metri.
  6. Parcelarea miriştilor se va realiza în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate.
  7. La arderea suprafeţelor mai mici de 5 ha se vor asigura substanţele şi mijloacele de stingere necesare.
  8. Pentru suprafeţele de ardere mai mari de 5 ha se vor asigura obligatoriu un plug, o cisternă cu apă, mijloace de tractare şi personal de deservire.
  9. Pe terenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.
  10. Vegetaţia uscată şi a resturile vegetale se colectează în grămezi, astfel încât arderea să poată fi controlată.
  11. În jurul fiecărei grămezi se va curăţa terenul de vegetaţie pe o distanţă de 5 metri.
  12. Arderea se execută în locuri care nu permit propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi unde nu există posibilitatea să fie afectate reţele electrice, de comunicaţii, conducte de transport gaze naturale, produse petroliere ori alte bunuri materiale combustibile.
  13. Nu se aprinde focul la o distanţă mai mică de 50 de metri faţă de locuinţe şi anexele acestora, 100 de metri faţă de depozitele de furaje şi 200 de metri faţă de liziera pădurii.
  14. Stingerea focului se va face în mod obligatoriu înainte de părăsirea locului arderii.
  15. Este obligatorie instruirea personalului care execută, controlează şi supraveghează arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, cu privire la măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor, precum şi informarea serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă.
  16. În conformitate cu prevederile art. 1 pct. 3 lit. r) şi s) din Hotărârea Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 12.06.2007, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă în cuantum de la 1.000 la 2.500 lei, următoarele fapte:
    1. arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
    2. amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.

 

 

1 COMENTARIU

  1. Se impune a transmite si masurile ce trebuiesc luate de cetateni in gospodariile proprii atunci cand folosesc focul in exteriorul locuintei dar in interiorul propritatii, atunci cand fac un gratar sau gatesc la foc in propia curte.
    Care sunt limitele reglementate pentru a nu se considera ca sunt deranjati vecinii.
    Multumim!

Comments are closed.