În urma unor activități complexe, desfășurate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, polițiștii din Băilești au identificat doi bărbați, de 22 și 30 de ani, ambii din localitate, bănuiți de comiterea infracțiunii de distrugere.
Pe 4 iunie a.c., un băileștean reclama, prin apel la 112, faptul că la autovehiculul său, parcat pe o stradă din localitate, a izbucnit un incendiu. Ulterior, focul s-a propagat la un autoturism din apropiere.
Incendiul a fost localizat și stins de pompieri din cadrul I.S.U. Dolj-Secția de Pompieri Băilești. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 30.000 de lei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Ei au stabilit un cerc de suspecți și au ridicat imagini surprinse pe camerele de supraveghere din zonă. Au fost audiate persoanele vătămate, precum și altele, care ar fi putut furniza detalii care să conducă la identificarea făptașilor.
Totodată, au efectuat două percheziții domiciliare la indivizi bănuiți de comiterea infracțiunii de distrugere, în urma cărora aceștia au fost conduși la sediul poliției pentru audieri.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, urmând ca la finalizare să fie propusă o soluție legală.