Hotelul „Sydney” , închis

0
805

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj, col.  Constantin Florea a făcut cunoscută, ieri, adoptarea unei măsuri excepţionale: închiderea unui hotel din Craiova şi a restaurantului aferent, din cauza lipsei de autorizaţii de construire şi de asigurare la incendiu. „De luni, 16 iulie, Hotelul „Sydney” şi spaţiile de alimentaţie publică aferente sunt închise. Cei de acolo au primit nenumărate amenzi şi înştiinţări să intre în legalitate, în ceea ce priveşte autorizaţiile necesare, în primul rând cea de asigurare împotriva incendiilor. Am pus deja sigiliul pe sediul respectiv. Unitatea nu va mai fi deschisă decât în momentul în care vor fi făcute lucrările necesare pentru obţinerea autorizaţiilor şi atrag atenţia celor care au avut programate evenimente acolo, să-şi ia măsuri. Vreau să vă mai spun că vom continua controalele şi vom aplica sancţiuni similare, acolo unde va fi cazul”, a precizat col. Constantin Florea.