Producătorii agricoli care solicită ajutor de stat trebuie să fie înregistraţi în RUI

0
333

Fermierii doljeni pot obţine ajutorul de stat de la APIA, completând o cerere de acord prealabil pentru finanţare, pe care o depun la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Cererea de acord prealabil pentru finanţare se depune anual, pentru fiecare an calendaristic aferent perioadei de aplicare a schemei de ajutor de stat reglementată  prin Hotărârea Guvernului nr.1174/2014, respectiv 2015-2020 inclusiv. Pentru anul 2015, cererea de acord prealabil pentru finanţare se depune în termen de 15 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Ordinului MADR nr. 1727/2015.

Persoanele fizice  pot fi acceptate ca potenţiali beneficiari  ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri  trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare. „Ajutorul de stat se acordă producătorilor agricoli care îndeplinesc următoarele condiţii : să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA; să fie înscrişi în evidenţele Agenţiei cu suprafeţele de teren pe care le exploatează; să fie înscrişi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) ; suprafeţele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, cu excepţia suprafeţelor aferente legumelor cultivate în spaţii protejate şi nu în ultimul rând, să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice”, se precizează într-un comunicat al APIA Dolj.

Valoarea accizei  urmează să fie comunicată de Ministerul Finanţelor

Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către centrele APIA judeţene, în termen de cel mult 10 lucrătoare de la data limită de depunere de depunere a cererilor. Pentru anul 2015, prima cerere de plată însumează cantităţile de motorină utilizate în trimestrele I şi II ale anului 2015. Ajutorul de stat sub formă de rambursare se acordă ca diferenţă dintre rata accizei standard de la titlul VII – Accize şi alte taxe speciale din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi rata accizei reduse prevăzută la art.2 alin(2) din Hotărârea Guvernului nr.1174/2014 pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Valoarea accizei  urmează să fie comunicată de Ministerul Finanţelor în perioada imediat următoare.