Moscova-Kiev, un conflict care se internaţionalizează

Drama zborului MH 17, cu cele 298 de victime, adevărată tragedie umană pentru ţările Uniunii Europene şi nu numai, readuce în discuţie amplitudinea conflictului dintre ruşi şi ucraineni. Toate eforturile în direcţia dezescaladării tensiunilor s-au dovedit până acum inoperante, încât la Consiliul European din 16 iulie a.c. „relaţia cu Rusia” a devenit criteriu de departajare, fiind considerată o anatemă, luată în seamă la nominalizarea succesorului Catherinei Ashton în fruntea diplomaţiei europene. Şi dacă italianca Federica Mogherini a fost considerată pro-rusă în ochii unora, polonezul Radek Sikorski, la rândul său, a fost văzut ca „antirus” funciarmente, de alţi ochi. O împărţire a celor 28, deşi discretă, se făcuse resimţită. Până şi decizia livrării celor două port-elicoptere Mistral, construite în Franţa pentru Rusia, este evaluată ca o imprudenţă a preşedintelui Francois Hollande. Se vorbeşte de un nou tip de război, „războiul hibrid”, pe care Rusia îl practică cu brio în sud-estul Ucrainei – mercenari, operaţiuni de propagandă, intimidare politică, represalii economice – la care sancţiunile UE şi SUA sunt o ripostă posibilă, dar insuficientă. Doborârea MH 17 în estul Ucrainei constituie o turnantă şi avertismentul lui David Cameron, în presa britanică de ieri, „Rusia poate profita de această oportunitate pentru ieşirea din criza periculoasă în care s-a afundat”, este circumscrisă tonului general, de la Barack Obama la Angela Merkel. De luat în seamă punctul de vedere al secretarului general al OSCE, Lamberto Zannier, care are 250 de observatori pe teren: „Moscova nu exercită un control total asupra rebelilor”. Jucându-se cu focul, a sfârşit prin a se arde. Prudenţă a dovedit preşedintele american, Barack Obama, vineri seara, când a afirmat: „Racheta care a doborât Boeingul a fost trasă din zona controlată de separatiştii proruşi din estul Ucrainei”. Samantha Power, ambasadorul SUA la ONU, în faţa Consiliului de Securitate, reunit de urgenţă, a confirmat că un sistem de rachete sol-aer, cu rază medie de acţiune, Buk, de tipul SA 11 sau SA 20, este în discuţie. N-a fost exclus ajutorul tehnic din partea personalului rus. Dacă şi armata urcaineană posedă acest tip de rachetă, moştenire din perioada sovietică, fabricate şi în prezent la Ulianovsk, de firma Almaz-Antey, SUA „nu au cunoştinţă de prezenţa în zona” doborârii avionului şi, de la începutul crizei, antiaeriana Ucrainei nu a tras nici o rachetă. Cauţionarea părţii ucrainene, deşi prudentă, este evidenţă, augmentând o univocitate suspectă.

Sâmbătă, adjunctul ministrului rus al Apărării, Anatoli Antonov, a apărut la televiziunea publică, solicitând părţii ucrainene zece răspunsuri simple, esenţiale pentru determinarea vinovaţilor de doborârea aparatului de zbor malaezian. Rusia respinge oricum orice formă de responsabilitate. Angela Merkel şi Vladimir Putin au convenit, în cursul unei discuţii telefonice, asupra constituirii unei comisii internaţionale independente de anchetă, sub direcţia Organizaţiei de Aviaţie Civilă Internaţională (O.A.C.I.). În toiul unui război mediatic, între Moscova şi Kiev, alături de care sunt majoritatea cancelariilor europene, ar trebui doar un plus de reflectare. După ce corespondentul NBC în Orientul Mijlociu, Ayman Mohyeldin, a devenit persona non grata pentru postul la care lucra, întrucât postase detalii despre uciderea unor tineri de 9, 11 ani în Gaza, de către armata israeliană, pe Twitter şi Instagram, şi filmase cum patru copii palestinieni fuseseră ucişi, „din preocupare pentru securitatea sa” a fost chemat acasă, „fiindcă ororile conflictului israeliano-palestinian” nu pot fi prezentate oricum.