Rupert şi James Murdoch, audiaţi în Camera Comunelor

0
316

Scandalul ascultării telefoanelor de redacţia tabloidului News of the World (NoW) n-a luat sfârşit în Regatul Unit. Dimpotrivă. Marţi, 19 iulie a.c., Rupet şi James Murdoch au fost audiaţi în comisia pentru mass-media din Camera Comunelor. Prevăzută a dura o oră, audierea s-a întins, finalmente, pe cuprinsul a trei ore, fără a evidenţia lucruri neştiute. Octogenarul Rupert Murdoch, un magnat al presei internaţionale, a spus: „Niciodată în viaţa mea nu m-am simţit atât de umilit”. Întreaga audiere a putut fi urmărită în transmisie live pe CNN şi Euronews. James Murdoch, fiul marelui magnat, a cerut să-şi ceară scuze victimelor ascultărilor ilegale practicate de News of the World, nuanţându-şi toate afirmaţiile. Atât el, cât şi tatăl său, au respins orice responsabilitate în scandalul ascultărilor, transferând întreaga culpă asupra celor îşi puseseră încrederea. Şedinţa a fost suspendată de un incident insolit, provocat de un bărbat care a aruncat cremă de ras asupra lui Rupert Murdoch, moment în care, potrivit cutumelor instituite în parlamentul britanic, camerele de filmat au fost direcţionate spre alte prim-planuri. Parlamentarii britanici au întrebat şi motivul pentru care News of the World a fost închis după 168 de ani de existenţă. Răspunsul lui Rupert Murdoch a fost: „Noi am fost făcuţi de ruşine prin ceea ce s-a întâmplat. Am trădat încrederea cititorilor noştri”. Referindu-se la tabloid, magnatul australo-american a adus următoarea completare: „News of the World reprezenta 1% la nivelul grupului nostru”, adăugând că „aceasta nu este o scuză, ci poate o explicaţie a laxităţii mele”. Fiul său a asigurat parlamentarii prezenţi că nici un alt proiect nu este în curs, pentru a înlocui defunctul tabloid. În fine, întrebat asupra anchetei în curs în SUA, patronul News Corporation s-a apărat asigurând că nu există nici o dovadă că victimele atacurilor din 11 septembrie 2001 au făcut obiectul ascultărilor, aşa cum suspectează FBI, care a deschis o anchetă. Rupert Murdoch a fost mult mai elocvant când a evocat relaţiile sale bune cu guvernele britanice succesive. N-a negat faptul că a făcut mai multe vizite locatarilor din Downing Street, folosind uşa din spate, cum s-a întâmplat când a mers să-l felicite pe David Cameron, în urma victoriei sale din mai 2010. Fondatorul grupului media News Corp., Rupert Murdoch, va trebui să răspundă la o serie de întrebări şi în Australia, pe seama ascultărilor telefonice imputate tabloidului NoW. În Australia, de unde este originar, Rupert Murdoch a construit grupul său, înainte de a face din el un imperiu transcontinental. Posedând jurnale şi canale de televiziune, reunite în societatea News Limited, care domină piaţa media în Insula Pacificului, şi-a asigurat o reputaţie imensă. Ziua de ieri s-a terminat cu audierea ex-reginei tabloidelor Rebekah Brooks, protejata lui Rupert Murdoch. Fost redactor-şef la News of the World, ea a adăugat scuzele sale celor exprimate de Rupert şi James Murdoch. „Evident, regret ideea ca cineva să plătească pentru ca News of the World să aibă acces la mesageria telefonică a lui Milly Dowler sau, mai rau, ca cineva să fi fost autorizat de News of the World să facă ceva respingător pentru mine”. Rebekah Brooks a recunoscut că au fost utilizaţi detectivi privaţi, dar a negat faptul că s-au dat bani poliţiştilor pentru informaţiile furnizate. Chiar dacă întrebările parlamentarilor britanici din comisia pentru mass-media s-au dorit, pe alocuri, incisive, se poate spune că, pe parcursul audierilor, „părţile” şi-au păstrat sobrietatea, dar şi calmul şi deplina cumpătare. Primul-ministru britanic, David Cameron, a răspuns, ieri, întrebărilor, în Camera Comunelor, pe un ton determinat, refuzând „mea culpa”. El şi-a încheiat discursul prin a evidenţia faptul că un raport de anchetă va fi finalizat în 12 luni, deşi, sub tirul întrebărilor parlamentarilor laburişti, a trebuit să accepte anumite inconveniente.