Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) are în curs de implementare un sistem electronic de gestionare a cererilor de finanţare pentru obţinerea de fonduri nerambursabile prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR). Astfel, când un solicitant se prezintă cu cererea de finanţare la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, expertul APDRP introduce în sistem toate datele privitoare la reprezentantul legal şi la proiectul depus. În mod automat, sistemul generează un bon de ordine alocat solicitantului, iar pe baza acestui bon va fi încărcată ulterior Cererea de Finanţare şi se va aloca numărul de înregistrare final al proiectului.
Potrivit Agenţiei, una dintre cele mai importante caracteristici ale acestor operaţiuni informatice o reprezintă faptul că în ultima zi de depunere a unei sesiuni de proiecte, la ora 12.00, sistemul de eliberare a bonurilor de ordine se blochează automat, astfel încât după acea oră nu mai pot fi introduse în sistem noi cereri de finanţare. În aceste condiţii, toţi solicitanţii de finanţări europene trebuie să ştie că depunerea proiectelor trebuie efectuată într-un timp rezonabil, pentru a preîntâmpina situaţiile în care proiectele nu mai pot fi introduse în sistemul electronic, ca urmare a blocării automate a acestuia.
În cazul actualei sesiuni pentru depunerea de proiecte, solicitanţii de fonduri europene nerambursabile pentru Măsura 1.1.2. „Instalarea tinerilor fermieri” sau pentru Măsura 322, componenta d) „Investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010” vor trebui să depună proiectele aferente cererilor de finanţare până vineri, 29 iulie 2011, ora 12.00.