Animalele de la Zoo suportă greu canicula

0
423

Nu doar oamenii au de suferit din cauza temperaturilor ridicate care au pus stăpânire pe toată ţara. În miezul zilelor călduroase, animalele de la Grădina Zoologică din Craiova se feresc şi ele de soarele arzător, căutând umbra deasă a copacilor sau răcoarea adăposturilor, astfel ca oaza de prospeţime şi oxigen a craiovenilor pe timp de vară – Parcul “Nicolae Romanescu” – să devină şi izvorul de viaţă al necuvântătoarelor din parcul zoologic. Sleite de energie, animalele se trag toropite la loc ferit, de unde se mai ridică alene doar să se hidrateze sau să-şi ia în primire porţia de hrană. Înviorarea vine odată cu “tratamentul estival” – stropirea cu apă a exemplarelor care rezistă cu greu temperaturilor toride. Îngrijitorii încearcă să le asigure orice mijloc de a se răcori, având grijă ca animalele să nu se aleagă cu vreo pneumonie în urma băilor revigorante.

Grădina Zoologică din Craiova are în grijă, în acest moment, 50 de specii de animale şi 250 de exemplare. Fiind membră a Federaţiei Grădinilor Zoologice şi Acvariilor din România şi afiliată la organismul european de resort, Grădina Zoologică din Craiova colaborează cu alte grădini din ţară, realizând, atunci când e cazul, schimburi de exemplare pentru a-şi diversifica patrimoniul. Parcul Zoologic din Craiova are o suprafaţă de 1,4 ha, suficient pentru numărul de exemplare ocrotite la momentul actual.

Cu excepţia scurtelor reprize de ploaie torenţială în unele după-amiezi fierbinţi, îmbibând atmosfera cu vapori înăbuşitori, arşiţa amorţeşte, de zile bune, toată mişcarea din jur. Oamenii se mai pun la adăpost, beau minimum doi litri de apă pe zi, îmbracă haine uşoare şi vaporoase, ferindu-se de razele puternice cu pălării sau şepci. Până şi câinii comunitari au renunţat să se mai ia la harţă cu trecătorii, strecurându-se pe sub maşini, cât e ziua de lungă.

Spre deosebire de aceştia, animalele de Zoo depind de angajaţii grădinii pentru a îndura mai uşor canicula. De la găini şi fazani până la lei şi tigri, suflarea necuvântătoare de la Grădina Zoologică din Craiova este sufocată, zilele acestea, de temperaturile ridicate. Îngrijitorii au grijă ca elixirul vieţii în zilele caniculare – apa – să nu le lipsească. “Pe timp de caniculă, cel mai important lucru este ca animalele să aibă în permanenţă apă rece. În fiecare zi spălăm padocurile din adăposturi. Când temperaturile sunt foarte ridicate, leii, tigrii, jaguarii sunt stropiţi cu apă din abundenţă. În acelaşi timp, aspersoarele sunt activate din când în când, lucru necesar pentru ca iarba să se menţină verde şi locul răcoros”, spune Ion Cojocaru, administratorul Grădinii Zoologice din Craiova. În rest, animalele urmează acelaşi regim de hrană şi periodic sunt vaccinate, deparazitate şi vitaminizate după prescrierile medicului veterinar.

Siestă prelungită în zilele călduroase

Pentru craioveni, Parcul „Romanescu” este cel mai popular loc de agrement din oraş. După-amiezele caniculare pot trece pe nesimţite dacă aceştia aleg să vină aici. Umbra deasă a copacilor înşiraţi de o parte şi de alta a aleilor nu lasă să răzbată decât câteva raze. Animalele fug şi ele de căldură, aşa că, dacă vor să facă turul parcului zoologic, aceştia trebuie să o facă fie la orele dimineţii, fie spre seară. „La fel ca şi un om, animalele sunt mai nervoase pe timp de caniculă, stau mai mult retrase la zonele cu umbră sau chiar înăuntru, în adăposturile de iarnă. În timpul după-amiezii nu prea pot fi văzute afară. Mai degrabă dimineaţa şi seara”, mai spune administratorul.

Numărul vizitatorilor creşte pe timp de vară, dat fiind faptul că oamenii vin aici să se răcorească. Nu o dată s-a întâmplat ca aceştia să arunce un pufulete, doi. Câteodată cu tot cu ambalajul necomestibil, dar ispititor pentru necuvântătoare. „Animalul e precum un copil, curios la tot. Oricâtă mâncare ar avea, dacă vine cineva să-i întindă un pufulete îl ia, dacă îi întinde şi o pungă de plastic cu ceva, tot o ia”, spune Ion Cojocaru. “Am avut probleme şi din cauza pungilor aruncate de vizitatori, pe care animalele le înghiţeau, tocmai din acest motiv am mai făcut un gard de protecţie pentru a evita astfel de situaţii”, menţionează administratorul.

Lama – ultimul sosit la Zoo Craiova

De la începutul anului, porcii mistreţi, căpriorii şi capra pitică de Camerun au mărit efectivul de animale. Zece căprioare zburdă acum pe pajiştea îngrădită. Cel mai nou locatar al zooparcului este însă o lamă. Femela a fost adusă pentru a ţine companie masculului, singur de ceva timp. Ca să se acomodeze unul cu celălalt, mamiferele vor sta o vreme separate. Zoo Craiova a trimis în schimbul lamei mai multe păsări – ulii şorecari, găini pitice. Mândria parcului zoologic este reprezentată de colecţiile de păsări, în special cele decorative. “Nu avem mai multe specii faţă de alte grădini zoologice, dar avem întreaga colecţie de fazani, lucru cu care ne mândrim. La majoritatea grădinilor se găseşte fazanul argintiu comun, pe când noi avem fazanul argintiu, regal, diamant, tenebros”, afirmă Ion Cojocaru.

Potrivit îngrijitorilor, arealul de care dispune la momentul actual Grădina Zoologică este suficient pentru numărul de exemplare pe care le are în patrimoniu. Asta nu înseamnă că nu mai e loc şi de alte specii care să atragă vizitatorii în Parcul „Romanescu”. „Ar trebui să mai aducem şi urşi spălători, capra Ibex, dar deocamdată avem destule animale – 50 de specii şi peste 200 de exemplare”, spune administratorul, care vorbeşte şi despre reabilitarea şi extinderea spaţiului.

Colţul de rai al lebedelor şi raţelor sălbatice Cele mai norocoase sunt lebedele şi raţele sălbatice care au la dispoziţie o oglindă de apă, presărată cu nuferi şi umbrită de sălcii. Cum grija caniculei nu le preocupă cât e vara de lungă, fericitele necuvântătoare plutesc mândre pe marginea lacului, aşteptând firimiturile cu care vizitatorii parcului şi mai ales cei mici le-au obişnuit. Răsfăţatele parcului s-au obişnuit şi cu bliţurile aparatelor de fotografiat. Toată lumea vine să le admire, iar în weekend alaiurile de nuntă poposesc în colţul lor de rai înainte de toate pentru a se fotografia cu ele.

24 de miliarde lei vechi pentru reamenajarea Grădinii Zoologice

Modernizarea arealului destinat animalelor este cuprinsă într-un proiect al Ministerului Mediului, în valoare de 24 de miliarde lei vechi, sumă la care Primăria Craiova să contribuie cu 25%. “Studiul respectiv se referă la amenajarea tuturor spaţiilor conform Ordinului Anexei 10 din Legea 1798/2010. Acest proiect va aduce câteva modificări în grădina zoologică – va fi mărit spaţiul la animale, iar cuştile carnivorelor vor fi modernizate. Betoanele vor dispărea, în favoarea spaţiului verde. Dacă acum vom semna contractul, urmează să facem proiectul tehnic şi cred că în toamnă vom începe lucrările, cel mai târziu în primăvara anului viitor. Cu cât semnăm mai repede convenţia, cu atât luăm banii mai repede. Ni s-a spus că cei de la Primărie vor merge în această săptămână cu dosarul la Ministerul Mediului pentru aprobare”, a explică Ion Cojocaru.

 

LAVINIA ILINA şi ALINA DRĂGHICI