În turul 2 preliminar al Conference League, Universitatea Craiova se va duela cu formaţia bosniacă FK Sarajevo, ocupanta locului 3 în campionatul trecut şi câştigătoarea Cupei Bosniei. Primul meci va avea loc în capitala Bosniei, pe arena „Asim Ferhatović Hase – Kosevo Stadium”, pe 24 iulie, iar returul pe stadionul „Ion Oblemenco”, pe 31 iulie.
Antrenorul Ştiinţei, Mirel Rădoi, a avut deja vreme să-şi ia date despre formaţia din Bosnia, declarându-se surprins de nivelul ridicat al jocului acesteia, de circulaţia rapidă a mingii, în condiţiile în care majoritatea componenţilor sunt jucători cu talie.
„FK Sarajevo este un adversar periculos, din ce am văzut, din date, din video, dar cred că vor face şi ei anumite schimbări, portarul nu mai prelungeşte înţelegerea, au doi jucători accidentaţi, au alţi cinci jucători care termină contractul. În ultimele 8 meciuri au jucat un sistem 3-4-1-2, destul de ofensiv, m-au surprins plăcut, cu jucători de talie care pasează foarte bine, mă aşteptam să fie jucători de talie pentru campionatul lor, dar nu mă aşteptam şi să paseze atât de repede. Indiferent de campionat sau cupă, de meci acasă sau în deplasare, au jucat la fel, fac un presing ultraofensiv, câştigă multe mingi în jumătatea adversarului. Mă surprinde că nu au terminat mai sus campionatul, nu va fi deloc uşor pentru noi, sunt o echipă foarte bună, dar nici ei nu au un adversar uşor. Nu mă interesează unde jucăm primul sau al doilea meci, terenul este la fel peste tot, le-am spus deja jucătorilor, toate terenurile au aceeaşi dimensiune” a declarat Mirel Rădoi.
Universitatea Craiova se pregăteşte în complexul „Ilie Balaci” din Lunca Jiului până pe 22 iunie, când va pleca într-un stagiu în Austria, unde are programate deja două meciuri amicale, pe 28 iunie, cu Bohemians Praga, şi pe 4 iulie, cu formaţia maghiară MTK Budapesta.
„Au fost plecări şi veniri şi vor mai urma, dar încercăm să nu ne pripim, mai bine vin jucătorii cu o întârziere de 2-3 zile, dar luăm o decizie bună, să alegem ce avem nevoie, să fie şi un echilibru între plus valoare şi sumă de transfer sau salariu. Nu vrem să ne hazardăm, să fie prea multe plecări sau veniri, ca să nu suferim la omogenitate. Acţionarii nu vor să vândă pe sume mici, ei negociază. Am încercat să fim deschişi, ca jucătorii care au oferte să-i lăsăm să plece, să atragem jucători care vor să vină, să nu vadă că suntem un club care ţine jucătorii 6-7 ani. Sunt discuţii pentru 3 jucători să plece, dar nu sunt oferte concrete” a spus Mirel Rădoi.