Dintre cele cinci localităţi doljene, în care se organizează alegeri parţiale pentru funcţia de primar, –Terpeziţa, Ostroveni, Celaru, Filiaşi şi Sadova– se particularizează într-un fel cele din ultimele două localităţi enumerate. Şi iată motivele. Înainte de toate, Sadova este una din marile colectivităţi ale Doljului cu peste 7.000 de cetăţeni cu drept de vot. În al doilea rând, candidaţii aruncaţi în luptă au fiecare, şi ne referim la ofertele PSD şi PNL, câte ceva… inedit. Astfel, Mihai Safta, candidatul PSD, este fiul lui Eugen Safta, câştigătorul alegerilor din septembrie, dar din partea PMP, decedat din păcate în noaptea alegerilor. Oferta de ultim moment a PNL, după invalidarea de către justiţie a candidaturii lui Alin Bârsanu, condamnat cu suspendare, la sfârşitul anului trecut, este Horaţiu Lazăr, ex-consilier local… PSD, economist la DFP Dolj. Un al treilea candidat, din partea PMP este învăţătorul Arsene Claudiu. În staff-urile celor două organizaţii doljene, PNL şi PSD, nu se avansează supoziţii hazardate, numitorul comun al opiniilor fiind acela că evaluările sunt apropiate. La Sadova, deunăzi, s-a deplasat însuşi premierul Florin Cîţu pentru un dialog cu localnicii, dar social-democraţii, care au aruncat în luptă greii formaţiunii, adică toţi parlamentarii de Dolj, primarul Craiovei Lia Olguţa Vasilescu şi viceprimarul Daniela Barbu, îl aduseseră cu câteva zile înainte pe însuşi preşedintele partidului, Marcel Ciolacu. Cu alte cuvinte, „bătălia” pentru Sadova chiar nu mai este una mimată. Şi tuşa politică a devenit evidentă. Dincolo de ceea ce făgăduiesc candidaţii, aflaţi în plină campanie electorală, rezultatul „parţialelor” de la Sadova va sugera în bună măsură, cum „se stă” momentan în sufragiul popular. De cota de încredere este vorba. Particularitatea frapantă a alegerilor parţiale de la Sadova este conferită însă de faptul că rezultatul final ar putea fi decis de comunitatea rromă, preponderenă în satele Gheţa şi Raieţi. O comunitate destul de aşezată în rosturile ei, pentru care rămân multe de făcut, privind ceea ce numim inserţia socială. Rămâne aşadar de urmărit deznodământul. La Filiaşi situaţia este aproximativ similară: după demiterea primarului ales, în septembrie anul trecut cu 92% din voturi, Gheorghe Ilie Costeluş, prin ordin al prefectului, social-democraţii l-au aruncat în luptă pe actualul viceprimar Gheorghe Marin, fost director de bancă, tatăl ex-primarului. Liberalii l-au înrolat şi ei pe ex-consilierul local PSD, Daniel Pităroiu, frondist pe motivul că nu i s-a oferit funcţia de… viceprimar. Dacă pierde alegerile, pierde şi calitatea de consilier local. Din partea USR, candidat este Constantin Neacşu; AUR îl are trecut pe buletinele de vot pe Gângu Lucică, iar PMP mizează pe Mareş Mitică Ionuţ. Este vorba de trei formaţiuni politice, cu reprezentară fragilă sau chiar anemică în Filiaşi. Social-democraţii nu s-ar putea împăca deloc cu gândul că ar putea pierde un electorat fidel, unde aşa cum spuneam în septembrie anul trecut făcuseră un scor sovietic. Dar, rămânând cu picioarele pe pământ, şi la Filiaşi şi la Sadova, chiar şi la Catane, Terpeziţa şi Ostroveni, totul depinde şi de participarea la vot, de regulă mult mai redusă la acest tip de alegeri. „Bătălia” aprigă însă se duce pentru Filiaşi şi Sadova, cel puţin din perspectiva interesului manifestat, inclusiv de liderii de la Bucureşti, ai PSD şi PNL, care au luat la faţa locului pulsul stării de spirit.