Absolvenţii instituţiilor de învăţământ – promoţia 2016 – pot beneficia de servicii gratuite de ocupare (informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, formare profesională), precum şi de facilităţi financiare, dacă se înregistrează la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj sau la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi în condiţiile legii.
De asemenea absolvenţii care, într-o perioadă de 60 de zile de la data absolvirii, nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistraţi la agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă pot beneficia de indemnizaţia de şomaj. Procedura de înregistrare în evidenţele A.J.O.F.M. Dolj şi solicitare a indemnizaţiei de şomaj în cazul absolvenţilor presupune parcurgerea a doua etape. Prima se referă la înscrierea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă. „Pentru acest pas sunt necesare următoarele documente : actul de identitate (original şi copie); actul de absolvire eliberat de instituţia de învăţământ şi adeverinţă medicală cu menţiunea apt muncă/clinic sănătos”, se precizează într-un comunicat de presă al AJOFM Dolj.
Elevii care nu au situaţia şcolară încheiată se pot înregistra în termen de 60 zile
Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă se poate face în termen de maximum 60 de zile de la data absolvirii studiilor, fiind o etapă prealabilă şi obligatorie în vederea obţinerii ulterioare a indemnizaţiei de şomaj. Absolvenţii care nu se înregistrează în termen de 60 zile de la data absolvirii pierd dreptul de a beneficia de indemnizaţia de şomaj, însă se pot înregistra pentru a putea beneficia de serviciile gratuite de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, formare profesională gratuită. În cazul absolvenţilor de liceu promoţia 2016 data absolvirii cursurilor în anul şcolar 2015 – 2016 este 3 iunie 2016, pentru elevii care au promovat la toate disciplinele. Este vorba de elevii care indiferent dacă promovează sau nu examenul de bacalaureat. „Elevii care nu au situaţia şcolară încheiată se pot înregistra în evidenţele AJOFM Dolj în termen de 60 zile de la data promovării examenului de corigenţă (data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ)”, se mai spune în comunicatul respectiv.
Cerere completată şi semnată de absolvent
A doua etapă, se referă strict la solicitarea indemnizaţiei de şomaj, care în cazul absolvenţilor este posibilă după expirarea termenului de 60 zile de la data absolvirii prevăzut de lege pentru a se încadra în muncă potrivit pregătirii profesionale. „Indemnizaţia de şomaj se acordă pe baza unei cereri completată şi semnată de absolvent, care va fi însoţită de următoarele documente: planul de mediere emis la înregistrarea în evidenţele AJOFM; actul de identitate (original şi copie); certificat de naştere (original şi copie); certificat de căsătorie – dacă este cazul (original şi copie); adeverinţă medic cu menţiunea apt muncă/clinic sănătos sau cu eventualele restricţii medicale; adeverinţă eliberată de organele fiscale teritoriale din care să rezulte că persoana nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţa în vigoare”.
Serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă
Indemnizaţia de şomaj poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data absolvirii. Aceasta se acordă absolvenţilor o singură dată pentru fiecare formă de învăţământ absolvită, pe o perioadă de 6 luni, iar cuantumul este de 250 lei / lună. Absolvenţii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj au următoarele obligaţii: să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitaţi, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistraţi pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă; să comunice în termen de 3 zile agenţiei orice modificare a condiţiilor care au condus la acordarea drepturilor (inclusiv admiterea într-o formă de învăţământ); să participe la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţie; să caute activ un loc de muncă şi nu în ultimul rând, să înştiinţeze în scris agenţia cu privire la apariţia stării de incapacitate temporară de muncă, numele medicului prescriptor şi unitatea în care funcţionează acesta în termen de 24 ore de la data acordării concediului medical.