Craiova: Comercianţii, în vizorul poliţiştilor

0
288

controlPotrivit IPJ Dolj, ieri, 20 iunie a.c., pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică pe timpul Sărbătorii Rusaliilor, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii au organizat o acţiune în municipiul Craiova, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul alimentaţiei publice şi produselor accizabile. În cadrul acţiunii, oamenii legii au verificat 7 de agenti economici, persoane juridice, precum şi 5 unităţi de alimentaţie publică. În urma controalelor efectuate, poliţiştii doljeni au întocmit două dosare penale şi au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de  21.000 lei. De asemenea, poliţiştii au confiscat bani şi mărfuri în valoare de peste 3000 lei iar alte mărfuri, în valoare de aproape 24 000 lei, au fost indisponibilizate. În cadrul controlului efectuat la punctul de lucru al unui agent economic din Craiova, oamenii legii au constatat că deţineau în afara antrepozitului fiscal, în vederea comercializării, produse accizabile din tutun, respectiv peste 5000 de ţigarete şi ţigări de foi, precum şi aproape 3000 de grame tutun pentru confecţionat tigarete, ale căror marcaje prezentau suspiciuni că ar fi fost false. De asemenea, poliţiştii au descoperit şi produse şi aparate de confecţionat ţigarete pentru care nu s-au putut prezenta documente de provenienţă. În cauză, poliţiştii doljeni au  întocmit un dosar de cercetare penală,  dispunându-se totodată indisponibilizarea produselor din tutun şi de tutungerie identificate.