Bariera Vâlcii, bună pentru recepţie!

0
586

Primăria Craiova urmează să recepţioneze, în cursul acestei săptămâni, strada „Bariera Vâlcii”, după ce şi ultimele retuşuri vor fi făcute astăzi şi mâine. Autorităţile spun că atât asfaltul, cât şi reţeaua de canalizare au trecut cu bine testul final pe care l-au pus în cale ploile, astfel că nici o porţiune a străzii nu a fost inundată din cauza precipitaţiilor, acesta fiind un motiv în plus pentru inaugurare.   DSC08828

Primăria Craiova se pregăteşte să facă recepţia finală a străzii „Bariera Vâlcii”. Potrivit autorităţilor, în această săptămână strada va fi preluată, printr-un proces-verbal de recepţie, de la constructorul Tel Drum către municipalitate. Cu tot cu valoarea de inventar – în care va fi inclus asfaltul şi reţeaua de canalizare –, strada „Bariera Vâlcii” va trebui apoi să fie inclusă în lista bunurilor imobile care fac parte din domeniul public al Craiovei. Acest lucru se va regăsi într-un proiect de hotărâre ce urmează să fie supus votului noului Consiliu Local Municipal.

«Strada „Bariera Vâlcii” este terminată acum. Vineri a avut loc o primă întâlnire a comisiei de recepţie şi, într-adevăr, au mai fost date unele indicaţii pentru câteva remedieri, dar pe care constructorul le-a făcut deja în acest week-end. În cursul acestei săptămâni, strada va putea fi inaugurată», a declarat viceprimarul Craiovei, Dan Daşoveanu.

Marcajele rutiere vor fi efectuate în aceste zile

Astăzi şi mâine, constructorul trebuie să efectueze marcajele pe întreaga stradă. Potrivit autorităţilor, este vorba de marcajele rutiere care vor fi aplicate pe asfalt astfel încât traficul să se desfăşoare în bune condiţii, aici fiind incluse şi trecerile pentru pietoni.

„Constructorul are sarcina să traseze aceste marcaje, inclusiv trecerile de pietoni, după care noi vom fi gata pentru a prelua lucrarea”, a precizat Dan Daşoveanu. În ceea ce priveşte locurile de parcare, acestea nu vor fi delimitate pe carosabil, ca pe alte străzi, cum se întâmplă, de exemplu, pe strada „Mihail Kogălniceanu”. Autorităţile  spun că s-a preferat să se lărgească mai bine strada astfel încât să se mai câştige o bandă de mers, dat fiind faptul că „Bariera Vâlcii” este una dintre cele mai circulate străzi din oraş. În schimb, trotuarele au fost terminate, iar stâlpii de protecţie de pe lateralele carosabilului au fost montaţi.DSC08823

Canalizarea a trecut testul ploilor

Reţeaua de canalizare, care a fost efectuată de la zero pe această stradă, este în bune condiţii, spun autorităţile. Potrivit acestora, ploile din ultimele zile au fost cel mai bun test pentru lucrarea care s-a realizat acolo. În ciuda faptului că pasajul de sub pod a fost inundat, strada nu a fost cuprinsă de ape, canalizarea cea nouă preluând volumul de apă care s-a strâns din precipitaţii, iar acest lucru a reprezentat, în opinia autorităţilor, o verificare din exterior a condiţiilor tehnice.

„Canalizarea a preluat apele din ploi şi nu au fost porţiuni de stradă pe care să băltească apa. Deci, lucrarea a fost bine realizată din punctul acesta de vedere. Cum am mai spus, urmează să o recepţionăm în această săptămână, dacă nu va ploua şi vom putea să realizăm marcajele rutiere”, a explicat viceprimarul Craiovei.

O lucrare de aproape 40 de milioane de lei

Strada „Bariera Vâlcii” a fost realizată cu fonduri europene. Suma alocată pentru acest lotul de trei străzi („Bariera Vâlcii”, „Caracal” şi „Râului”) s-a ridicat la 88 de milioane de lei, dintre care contribuţia Uniunii Europene – 53,5 milioane de lei, cea a Guvernului României – 27,5 milioane de lei, iar a Primăriei Craiova – de aproximativ 3 milioane de lei. Din această sumă, numai pentru reabilitarea străzii „Bariera Vâlcii” au fost alocaţi 39 de milioane de lei fără TVA.DSC08822

Lucrările de reabilitare au început în 2014 şi aveau ca termen final sfârşitul anului 2015, când ar fi trebuit să fie gata şi străzile „Râului” şi „Caracal”. Firma care s-a ocupat iniţial de lucrări a fost SC Imob Lux. În vara lui 2015, societatea a intrat în insolvenţă, iar lucrările au bătut pasul pe loc. La intervenţia autorităţilor, şantierul a fost reluat de liderul consorţiului care a câştigat licitaţia, SC Tel Drum. În primăvara acestui an, societatea de construcţii a reuşit să termine, în sfârşit, strada, dar numai după ce unul dintre viceprimari, în speţă Dan Daşoveanu, a supravegheat personal lucrările de reabilitare.