Asociaţia „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021” vă invită la dans! Sâmbătă şi duminică sunteţi aşteptaţi să ieşiţi în stradă pentru a vă bucura privind, învăţând şi dansând alături de profesionişti şi amatori.
În cadrul proiectului „Dansul ocupă strada”, care se va desfăşura între 14 iunie şi 14 septembrie a.c., craiovenii vor avea parte de weekend-uri de dans în aer liber chiar în cartierul lor. Instructori specializaţi în salsa, kizomba şi bachata le vor oferi doritorilor lecții gratuite!
Primele întâlniri pe ritmuri latino au avut loc week-end-ul trecut, în microcentrele 2 și 3 (Craiovița Nouă și Brazda lui Novac), iar următoarele se vor desfășura zilele acestea. Astfel, ringul de dans se mută astăzi, 21 iunie, în cartierul Rovine (microcentrul 5) – la intersecția străzilor „Traian Lalescu” și „Gogu Constantinescu”, iar mâine, 22 iunie – în cartierul Valea Roșie, pe „Vasilescu Carpen”, sectorul cuprins între intersecţia cu străzile „Henri Coandă” şi „Electroputere”. Poftiți, așadar, la dans de la ora 19.30 până la 23.00!
Proiectul „Dansul ocupă strada” se înscrie în programul asociaţiei de a promova candidatura oraşului la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021 şi de a dezvolta activităţi culturale în toate microcentrele, oferind alternative de petrecere a timpului liber în mod agreabil şi educativ.