Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a dezvăluit, ieri, un plan de pace în 14 puncte, al cărui obiectiv este să pună capăt insurecţiei separatiste proruse din estul ţării, a anunţat un post ucrainean privat de televiziune. Acest plan conţine, între altele, puncte referitoare la „dezarmare”, „garantarea unui culoar pentru plecarea mercenarilor ruşi şi ucraineni” sau „descentralizarea puterii şi protejarea limbii ruse prin intermediul unor amendamente la Constituţie”, potrivit site-ului televiziunii private Inter TV. Însă în plan nu figurează şi încetarea unilaterală a focului, anunţată de preşedintele ucrainean. Insurecţia separatistă din regiunea industrială rusofonă Donbas s-a soldat cu cel puţin 360 de morţi, începând din aprilie, şi ameninţă unitatea acestei foste republici sovietice, devastată deja de recesiune. Printre celelalte puncte ale planului figurează eliberarea ostaticilor, „crearea unei zone-tampon de 10 kilometri la frontiera dintre Ucraina şi Rusia”, o amnistie „pentru cei care au depus armele şi nu au comis crime grave” sau încetarea „ocupării ilegale” a sediilor administraţiei regionale de la Doneţk şi Lugansk, aflate sub controlul rebelilor. Planul citează, de asemenea, organizarea rapidă a unor alegeri legislative locale şi un program în vederea creării de locuri de muncă în regiune. Anunţul de ieri survine la câteva ore după ce, joi seară, preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a discutat, la telefon, cu omologul său rus Vladimir Putin, despre detaliile şi punerea în aplicare a planului de pace prezidenţial în estul separatist al Ucrainei. „Petro Poroşenko a menţionat necesitatea eliberării ostaticilor şi instaurarea unui regim de control la frontiera dintre Ucraine şi Rusia”, a afirmat preşedinţia ucraineană într-un comunicat. La rândul său, Putin şi-a exprimat susţinerea faţă de eforturile îndreptate spre detensionarea situaţiei în regiunile Doneţk şi Lugansk şi s-a declarat în favoarea implementării planului de pace al preşedintelui ucrainean. „Preşedintele Rusiei a discutat (cu Poroşenko) despre problemele legate de relaţiile ruso-ucrainene, subliniind în special importanţa încetării focului în zonele de conflict din sud-estul Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.
Acasă Actualitate Actualitate externă Plan de pace în 14 puncte propus de preşedintele Ucrainei pentru estul...