Preselecţie locală pentru Festivalul Naţional de Muzică „Portativul veseliei”

0
655

Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, în parteneriat cu Asociaţia Club ARTI Craiova şi Radio România „Oltenia” Craiova vor organiza marți, 25 iunie, între orele 17.30 și 19.00, în Salonul Medieval al instituției, preselecţia locală pentru ediția a VII-a a Festivalului Naţional de Muzică „Portativul veseliei”. Evenimentul se va desfășura în perioada 18-20 iulie și are ca scop descoperirea de noi talente şi promovarea acestora la nivel naţional şi internaţional. La preselecţie pot participa copii cu vârste cuprinse între 5-18 ani la cele șase secţiuni ale festivalului: Interpretare piese lente (5-7 ani, 8-10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani), Interpretare piese ritmate (5-7 ani, 8-10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani), Interpretare grupuri mici, Interpretare campioni (câştigătorii trofeelor ediţiilor precedente – 5-10 ani, 11-17 ani), Creaţie, Videoclip. Se vor acorda câte un trofeu, Premiile I, al II-lea, al III-lea şi menţiune la fiecare categorie de vârstă şi pe fiecare secţiune şi trofeul festivalului pentru cel mai complet concurent. De asemenea, se va înmâna un Trofeu pentru secţiunea Campioni.