Peste 651 de primari incompatibili, din întreaga ţară, cer ajutorul majorităţii USL

0
689

În toată ţara există un grad de panică ridicat cu privire la starea de incompatibilitatea declarată de Agenţia Naţională de Integritate faţă de mai mulţi aleşi locali. Cel puţin 650 de primari din România se află în situaţia de a-şi pierde mandatul pentru că au reprezentat unităţile administrativ teritoriale în structuri în care primăriile sau consiliile judeţene sunt acţionari majoritari. Această situaţie a fost pusă în discuţie la o adunare a Asociaţiei Comunelor din România, la Neptun, unde au fost prezenţi 80 de senatori ai USL.

La întâlnirea la care au participat Puiu Haşotti şi Ilie Sârbu, vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Marian Gâju, a afirmat că trebuie să se facă neapărat ceva pentru că în unele judeţe situaţia este tensionată şi a dat exemplu Constanţei: „Oameni buni, nu este un moft, la nivelul judeţului Constanţa, unde 33 de primari sunt declaraţi incompatibili, este deja o stare tensionată”. Primarii au solicitat modificarea legislativă care vizează unificarea Legii nr. 215 cu Legea nr. 161, care a fost blocată de Ministerul Justiţiei. Aceștia au mai spus că nu este dorinţa lor de a fi prezenţi în consiliile de administraţie ale unor operatori economici. „A fost necesară apartenenţa noastră acolo ca urmare a hotărârilor luate pentru procesarea fondurilor Programului Operaţional Sectorial de Mediu şi numai la nivelul judeţului Constanţa vor fi pierderi de peste 200 de milioane de euro. Şi asta când noi, comunele din România, nu suntem în stare să susţinem partea de cofinanţare la nivelul proiectelor cu fonduri europene sau a TVA-ului care este declarat încă neeligibil”, mai declarat vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România.

„Voi discuta cu preşedintele ANI, pentru a avea o abordare unitară pe această speţă”

Cel care vine în sprijinul aleşilor locali este Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, direct interesat de proiectele în desfăşurare cu primăriile din ţară. Se pare că acesta a primit ordine de la Comisia Europeană să rezolve problema „pentru că altfel veţi crea un haos în România pe această temă”: „ Eu vă promit că săptămâna asta voi discuta cu preşedintele ANI, pentru a avea o abordare unitară, ţinând cont de verdictul instanţei pe această speţă. Vom discuta să clarificăm odată pentru totdeauna pe acest subiect”. Cât despre propunerea de modificare legislativă, „cele două legi trebuie unificate şi modernizate pentru că prevederile sunt deja îmbătrânite de foarte mult timp, sunt depăşite”.

Primarii rămân la mâna instanţei

Conform declaraţiilor unor lideri PSD, se pare că premierul Victor Ponta, în şedinţa Biroului Permanent Naţional, i-a dat temă ministrului Justiţiei să vină cu propuneri de modificare a legii ANI”. Iniţiatorul proiectului de modificare a legii, senatorul Gabriela Firea, a confirmat acest lucru, precizând că „este o greşeală să se considere ca incompatibilitate participarea unui ales local într-o structură care ia decizii pentru comunitate şi această problemă s-a ridicat din partea tuturor primarilor USL şi sunt convinsă că şi cei de la PDL,PPDD şi UNPR vor acelaşi lucru”.

Cea mai mare problemă este aceea că legea va fi modificată, cel mai probabil după vacanţa parlamentară, şi nu va putea fi aplicată retroactiv. Soluţia pentru cei 651primari incompatibili din ţară, unii dintre ei şi din judeţul Dolj (vezi cazul viceprimarului Craiovei, Florentin Tudor), rămâne tot la mâna instanţei. De aceea, în opinia primarilor şi senatorilor USL, discuţia ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, cu preşedintele ANI va fi lămuritoare. „În baza precedentului privind decizia instanţei, de incompatibilitate în cazul preşedintelui CJ Călăraşi şi din discuţia cu ANI, încercăm să găsim o uniformizare şi să evităm astfel de situaţii” a declarat pentru un ziar central Eugen Teodorovici.