Lista transmisă de MAE pentru Consiliul European nu-l cuprinde şi pe preşedinte

0
324

Ministerul de Externe a transmis, ieri, la Comisia Europeană, componenţa delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European de la finele lunii iunie, care îi include doar pe primul-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi ministrul Afacerilor Europene, nu şi pe preşedintele Traian Băsescu. „Astăzi, Ministerul de Externe a transmis la Bruxelles, la Comisia Europeană, componenţa delegaţiei României şi mandatul delegaţiei. Am primit, tot astăzi, agenda finală a reuniunii de pe 28-29 iunie şi pot să confirm că punctele aflate pe ordinea de zi a Consiliului European sunt reprezentate de situaţia economică şi socială din acest moment în Europa şi Mecanismul Financiar Multianual 2014-2020, adică exact subiectul pe care l-am dezbătut la Bucureşti, împreună cu preşedintele Barroso şi alţi nouă prim-miniştri”, a spus premierul Victor Ponta. El a precizat, totodată, că vrea să aibă o nouă discuţie cu şeful statului pe această temă.