Liderul partidului conservator elen Noua Democraţie, Antonis Samaras, a devenit, ieri, prim-ministru al Greciei, după ce a depus jurământul în faţa preşedintelui Carolos Papoulias, relatează AFP. „Dispun de majoritatea parlamentară necesară pentru a forma un guvern pe termen lung, pentru a garanta stabilitatea şi speranţa” în ţară, a afirmat Samaras în faţa preşedintelui, înaintea depunerii jurământului, după cum au transmis posturile de televiziune elene. „Vă însărcinez să formaţi un guvern şi vă urez succes, pentru că problemele sunt dificile şi numeroase”, a declarat, anterior, preşedintele Papoulias, după ce Samaras l-a informat că a reuşit să obţină sprijinul PASOK şi al stângii moderate, Dimar.
Puţin mai devreme, liderul Mişcării Socialiste Panelene (PASOK), Evangelos Venizelos, anunţase succesul negocierilor, dând asigurări că Grecia are un guvern şi că acesta va încerca să renegocieze termenii acordului cu creditorii internaţionali. „Vom lansa acest mesaj mâine (n.r. – astăzi), la Eurogrup”, a adăugat Venizelos, la finalul unei reuniuni cu Antonis Samaras.
În urma alegerilor legislative de duminică, partidului Noua Democraţie îi revin 129 din cele 300 de locuri în noul Parlament de la Atena, formaţiunii extremiste de stânga Syriza – 71 de locuri, socialiştii din PASOK vor avea 33 de mandate, Grecii Independenţi – 20, extremiştii de dreapta de la Zori Aurii – 18, Dimar şi KKE, 17 şi, respectiv, 12 locuri.