Un tânăr de Filiaşi, reţinut de poliţişti, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat

0
190

Ieri, 20 mai, polițiști din cadrul Poliției Orașului Filiași au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din orașul Filiași, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

În fapt, în perioada 05-13 mai a.c., acesta este bănuit că a pătruns în mai multe imobile situate pe Bulevardul “Racoțeanu” și strada “Militari”, din localitate, de unde ar fi sustras mai multe articole vestimentare și bunuri. Totodată, tânărul este bănuit că a pătruns, prin efracție, într-un alt imobil,  situat pe strada “Ion Creangă”, din orașul Filiași, de unde ar fi sustras mai multe dispozitive electronice, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 16.000 lei. “În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reţinut pe tânărul de 21 de ani, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Persoana reținută urmează să fie prezentată, în cursul acestei zile, Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași, în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .