Mâine, “TÂRGUL OFERTELOR EDUCAŢIONALE – PRIMUL PAS SPRE VIITOR”

0
805

Luni, 22 mai 2023, între orele 09:00-14:00, în holul central al Universității din Craiova se va desfășura TÂRGUL OFERTELOR EDUCAȚIONALE – PRIMUL PAS SPRE VIITOR. Activitatea este organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Dolj în parteneriat cu Universitatea din Craiova și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj.

În cadrul Târgului, unitățile de învățământ liceal și profesional din județul Dolj își prezintă Oferta Educațională pentru anul școlar 2023-2024. Toți cei interesați, părinți, elevi, cadre didactice pot vizita Târgul Ofertelor Educaționale pentru anul școlar 2023-2024, în intervalul orar 9:00-14:00. “Așteptăm la acest eveniment, în special, elevii claselor a VIII-a din mediul urban și rural. Deschiderea oficială va avea loc la ora 10:00 în prezența reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Dolj, a reprezentanților Universității din Craiova și a reprezentanților unităților de învățământ. Târgul Ofertelor Educaționale își propune consilierea și îndrumarea tinerilor absolvenți în vederea alegerii liceului și profilului dorit”, a precizat prof. Nicoleta Liţoiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj .