Soluții ale Ministerului Culturii pentru organizatorii de festivaluri și evenimente cu public numeros

0
765

În urma discuțiilor din cadrul întâlnirii pe care Ministerul Culturii și Guvernul României au avut-o săptămâna trecută cu organizatorii de festivaluri, a reieșit nevoia de reglementare a situației în care festivalurile cu peste 1000 de participanți pot fi susținute sau nu.

„Am lucrat împreună cu marii organizatori de evenimente pentru a oferi predictibilitate, pentru a salva industria festivalurilor și pentru a ne asigura că România se va afla, anul viitor, printre actanții acestui domeniu. Prevederile privind măsura temporară a rambursării biletelor și impozitul pentru nerezidenți au fost incluse, deja, în OUG 70/2020. Acum suntem în punctul de a elabora un proiect de lege care va fi depus în Parlament și care reglementează situația privind marile evenimente, proiect care va parcurge toate etapele consultării publice”, a precizat Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu.

Clarificarea statutului organizării de festivaluri cu mai mult de 1000 de participanți prin intermediul unei inițiative legislative este necesară pentru a putea oferi predictibilitate acestei activități care, la bază, este una cu caracter economic pentru organizatori.

Prin crearea cadrului legal necesar, operatorii culturali vor putea lua cea mai bună decizie de administrare a afacerii în raport cu furnizorii și clienții lor, respectiv cu publicul festivalurilor.

Până la acest moment, Guvernul a fost în situația de a reglementa activitățile culturale doar pentru starea de urgență sau pentru starea de alertă. Însă, evoluția virusului Covid-19 confirmă faptul că ar putea exista un risc epidemiologic crescut pentru o perioadă de timp mai lungă, iar marile evenimente vor fi imposibil de organizat. State precum Germania și Olanda au luat decizia de suspendare a oricăror festivaluri până pe 1 septembrie, încă de la începutul pandemiei, cu scopul de a proteja atât cetățenii, cât și organizatorii de evenimente.