Europarlamentarul Marian Jean Marinescu – dialog cu elevii de la Astrobotic Club : “România are nevoie de mai multă inovare”

0
879

Pasionații de fizică și astrofizică și-au dat astăzi întâlnire în mediul online cu europarlamentarul Marian Jean Marinescu. Dialogul interactiv și inedit între membrii Astrobotic Club și deputatul european s-a desfășurat pe parcursul a 90 de minute, iar întrebările au fost diferse, iar unele cu ceva “capcane”. Elevii,  coordonați de profesorul Octavian Georgescu, cadru didactic cu experiență la Colegiul Național Carol I din Craiova, acolo unde  de altfel și ființează Astrobotic Club, s-au arătat foarte interesați de problematica mediului, a poluării aerului și de viitorul cercetării și inovării, atât în România, dar mai ales în Uniunea Europeană. Totodată, s-au alăturat acestui dialog interesant și foști membri ai Astrobotic Club, actualmente studenți la diverse universități din țară și străinătate. Europarlamentarul Marian Jean Marinescu le-a făcut tinerilor pentru început o prezentare o paralelă între Europa,o regiune deținătoare de tehnologie spațială și puterile tradiționale…SUA, China și Rusia. Le-a vorbit și despre ce părere  deșeurilor spațiale, și nu în ultimul rând despre cum funcţionează sateliții Galileo și Copernicus.

Deputatul european Marian Jean Marinescu le-a reamintit elevilor de la Astrobotic Club că în urmă cu 6 ani, Comisia Europeană a organizat la Craiova expoziția “Spaţiul European”, la indicațiile sale, regula fiind ca această expoziție să se organizeze doar în capitalele Uniunii Europene. La deschiderea oficială de atunci, alături de europarlamentarul Marian Jean Marinescu au mai fost prezenţi Marius Ioan Piso, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române – ROSA, dr Paula Gina Isar, cercetător ştiinţific la Institutul de Ştiinţe Spaţiale.  ” A fost vorba despre o expoziție itinerantă despre spațiul cosmic care prezenta modul în care activitățile şi aplicațiile din spațiu au un impact direct asupra vieții de zi cu zi a cetăţenilor. Cu ajutorul telescopului amplasat în spațiul expoziţiei au putut fi observaţi pe cer sateliţii europeni, iar vizitatorii au avut la dispoziţie “OmniGlobe”, o hologramă a atmosferei Pământului. Peste 30 000 de aplicații se bazează pe tehnologia spațială și pot ajuta la optimizarea transportului, creşterea eficienței în industria agriculturii și pescuitului, precum și la protecția mediului înconjurător și la îmbunătățirea securității”, a explicat deputatul european.

Profesorul Octavian Georgescu i-a explicat europarlamentarului Marian Jean Marinescu cum s-a înființat Astrobotic Club și ce rezultate extraordinare au avut elevii la olimpiadele școlare de Astronomie și Astrofizică, precum și la diverse alte competiții și concursuri internaționale, în condițiile în care la școală nu se studiază această materie, iar profesorul coordonator o face voluntar, în timpul său liber. “În legătură cu expoziția spațială care s-a organizat la Craiova, aș vrea să spun că voluntarii de acolo au fost elevii de la Astrobotic Club. Știm că a fost prezent și la domnul Dumitru Prunariu, iar noi am fost cu toții acolo la prezentarea făcută de cosmonautul român”, a mai spus profesorul Georgescu.

Elevii la rândul lor au fost curioși să știe cum arată o zi normală a unui europarlamentar, care este progrramul său, cu ce se ocupă și ce activități desfășoară. Alți elevi s-au interesat dacă europarlamentarii români răspund solicitărilor venite din țară, de la cetățenii români, dacă există dialog între societatea civilă și europarlamentarii români și cum se desfășoară acest dialog. Deputatul Marian Jean Marinescu a mai fost întrebat dacă sateliții Copernicus au utilitate și în ceea ce privește protecția mediului și ce tehnologie folosesc acești sateliți. Studenții, foști membri ai Astrobotic Club, s-au interesat de asemenea de fondurile alocate cercetării de către Uniunea Europeană, ce se întâmplă cu acest domeniu,mai ales  în perioada post Covid 19 și dacă România este ancorată corespunzător la programele de cercetare-inovare europene. “România are nevoie de mai multă inovare, iar eu cred că este foarte important ca cercetarea să se reflecte mai mult în calitate și să duci o cercetare în direcția îmbunătățirii vieții oamenilor”,a  spus deputatul Marian Jean Marinescu, elevilor.

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu este preşedintee Intergrupului Cer şi Spaţiu din Parlamentul European, absolvent al Facultăţii de Aeronautică, raportor al Parlamentului European pentru Regulamentul de funcționare a Agenției Europene pentru Siguranță Aeriană și raportor al  Parlamentului European pentru sistemele de radionavigaţie prin satelit Galileo şi EGNOS. În 2014 și 2017 a fost ales Europarlamentarul Anului la categoria Cercetare și Inovare.