Craiovean arestat în lipsă pentru proxenetism, prins pe Aeroportul Otopeni

0
1350

Poliţiştii doljeni au preluat, marţi, de pe Aeroportul Otopeni, un tânăr de 23 de ani, din Craiova, pe numele căruia a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsă, luna trecută, pentru proxenetism şi trafic de persoane. Tânărul face parte din gruparea destructurată în luna martie, şase persoane fiind după gratii în acest caz. Cu toţii sunt acuzaţi că au racolat şi exploatat sexual în Craiova, dar şi în Italia, Germania şi Irlanda, mai multe tinere, unele dintre ele minore, iar pentru a le scoate din ţară au falsificat documentele necesare.

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, marţi, poliţiştii din cadrul IPJ Dolj – Serviciul de Investigaţii Criminale l-au preluat sub escortă de la Aeroportul Internaţional Otopeni, pe Adrian Constantin Popescu, de 23 de ani, din Craiova. Tânărul venea din Finlanda şi era dat în urmărire întrucât pe numele acestuia Tribunalul Dolj a emis, pe 28 aprilie a.c., un mandat de arestare preventivă în lipsă pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism. Ieri, magistraţii Tribunalului Dolj au confirmat mandatul emis pe numele acestuia, craioveanul alăturându-se astfel celorlalţi şase membri ai grupării aflaţi deja după gratii. Este vorba despre reţeaua destructurată pe 26 martie a.c., când poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au descins la 15 locuinţe din Craiova, dar şi din comunele Mischii, Pieleşti, Murgaşi şi Teasc, aparţinând membrilor unei reţele specializate în proxenetism şi trafic de persoane.

În urma percheziţiilor, oamenii legii au ridicat pentru continuarea cercetărilor mai multe telefoane mobile, dispozitive de stocare date, laptop-uri, unităţi de calculator, un Mercedes Sprinter despre care există date că era folosit în activitatea infracţională, un pistol neletal cu muniţie şi zeci de documente. Potrivit comunicatului Inspectoratului General al Poliţiei Române, „din cercetări a reieşit că, în perioada iunie 2014 – martie 2015, membrii grupării ar fi recrutat mai multe minore, pe care le-ar fi exploatat, prin obligarea la practicarea prostituţiei, pe raza municipiului Craiova şi în Italia, Germania sau Irlanda, încasând bani obţinuţi din aceste activităţi. În cazul unor victime, recrutarea, adăpostirea şi/sau transportarea în scopul exploatării sexuale s-ar fi realizat prin inducere în eroare (promisiuni de concubinaj/căsătorie) sau  prin constrângere fizică şi psihică”. O parte din victime ar fi fost trecute fraudulos frontiera de stat de către membrii grupării, prin prezentarea unor acte de identitate false sau declaraţii false de consimţământ ale părinţilor la plecarea în străinătate a copilului minor, după cum au mai precizat anchetatorii. În urma acţiunii, 11 persoane au fost ridicate şi duse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova în vederea audierii.

La finalul audierilor, procurorii au emis ordonanţe de reţinere pentru şase dintre persoanele audiate. Este vorba despre Antonio Sărdaru, de 20 de ani, Costel Jieanu, de 48 de ani, Daniel Marian Ciulean, de 25 de ani, Cătălin Robert Popescu, de 19 ani, Cristinel Bancu, de 31 de ani, şi Marius Alexandru Sorin Durău, de 20 de ani, toţi din Craiova, care sunt şi acum după gratii.