Craiova, pe harta turneului internațional „Stradivarius – Enescu Experience”

0
348

Alexandru Tomescu – unul dintre cei mai cunoscuţi violonişti români, solistul Orchestrelor şi Corurilor Radio care deţine dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu – va susţine joi, 28 mai, de la ora 19.00, pe scena Filarmonicii „Oltenia”, alături de pianistul rus Eduard Kunz, un recital în cadrul turneului internaţional „Stradivarius – Enescu Experience”. Programul propus publicului este unul special: cei doi vor prezenta, în premieră naţională, integrala operelor lui George Enescu pentru vioară şi pian. Biletele s-au pus în vânzare la Agenția Filarmonicii și costă 15 lei, cu reducere la 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari.

Alexandru Tomescu

Aflat la a VIII-a ediţie şi derulat anul acesta sub genericul „Enescu Experience”, turneul Stradivarius iniţiat de Alexandru Tomescu este dedicat memoriei lui George Enescu, la 60 ani de la moartea artistului. Turneul a debutat în data de 3 mai la Sinaia, loc foarte drag lui Enescu, şi se desfăşoară până pe 15 iunie, în 15 oraşe din România, Republica Moldova şi Franţa, unde cei doi muzicieni vor susţine concerte, dar şi o serie de conferinţe şi întâlniri cu tineri din licee şi universităţi. Totodată, această ediţie a turneului este dedicată unei cauze sociale şi de interes public: restaurarea Casei Enescu de la Mihăileni – Botoşani şi transformarea ei într-un centru cultural şi muzical internaţional.

Cu o carieră internaţională cuprinzătoare, ce include concerte şi recitaluri în săli precum Theatre des Champs Elysees (Paris), Carnegie Hall (New York) sau Metropolitan Arts   Centre (Tokio), Alexandru Tomescu a propus publicului român în fiecare an, în turneele sale, cele mai ample şi dificile integrale pentru vioară solo – Paganini, Ysaye, Bach. Violonistul român a câştigat în 2013, pentru a doua oară, în urma unui concurs naţional organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, dreptul de a cânta pentru următorii 5 ani pe  vioara Stradivarius Elder Voicu. Folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu, aceasta este considerată a fi una dintre cele mai frumoase şi bine conservate viori Stradivarius din lume.

Eduard Kunz

Eduard Kunz, pianist inclus de prestigioasa publicaţie BBC Music Magazine în topul celor mai buni 10 pianişti ai viitorului, îl însoţeşte pentru a doua oară pe violonistul Alexandru Tomescu în Turneul „Stradivarius”.
A studiat la Şcoala Gnessin pentru copii supradotaţi din Moscova şi apoi la celebrul Conservator Naţional de Muzică „P. I. Ceaikovski” de la Moscova. A obţinut diploma de masterat cu distincţie şi medalie de aur pentru performanţele sale, la Royal Northern College of Music din Anglia. A fost distins cu nu mai puţin de 13 premii I la importante competiţii internaţionale. Legătura sa specială cu România a început prin câştigarea Premiului I la Concursul Internaţional „George Enescu”, în 2007. Concertează regulat cu orchestre valoroase ale Europei şi ale lumii: BBC Symphony Orchestra, Royal Liverpool Philharmonic, Orchestra Philharmonia, Orchestra Naţională Rusă etc.