Alocaţia pentru copii va fi dublată

0
325

Deputaţii au aprobat, ieri, cu 322 de voturi “pentru” şi 2 abţineri, amendamentul PNL privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei, premierul Victor Ponta precizând că Guvernul va găsi pentru acest an resursele financiare necesare.

Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul duce la îndeplinire deciziile Parlamentului şi că pentru acest an resursele financiare sunt asigurate. “Guvernul duce la îndeplinire deciziile Parlamentului şi la un vot atât de consistent trebuie să ne conformăm. Mă bucur că o măsură de stânga este sprijinită şi de liberali. Impactul financiar pentru acest an este de 900 de milioane de lei, îl vom acoperi cu siguranţă. Pentru bugetul pe 2016 vreau sprijinul Parlamentului ca această măsură să rămână în vigoare. Ne vom supune voinţei Parlamentului, pentru acest an vom asigura resursele financiare şi vrem şi sprijinul Parlamentului pentru resursele din anii viitori”, a spus Ponta.

Deputatul PNL Alina Gorghiu a declarat că este o măsură pe care cei de la PNL, cu sprijinul puterii, reuşesc să o facă. “Este o primă veste foarte bună pentru familiile din România, este vorba despre 3 milioane şi jumătate de copii, este o măsură pe care cei de la PNL, cu sprijinul puterii, reuşesc să o facă. Nu vreau să dau culoare politică acestui moment, dar acest parcurs trebuie continuat”, a arătat Gorghiu.

Deputatul UDMR Kerekes Karoly a spus că UDMR a votat acest proiect. “UDMR a votat acest proiect pentru că s-a majorat alocaţia pentru copii. UDMR a susţinut întotdeauna că actuala sumă este inacceptabilă şi trebuie măcar dublată. Urmează să fie şi alte majorări”, a mai spus deputatul UDMR.

Deputaţii au aprobat în cursul dimineţii, la dezbaterea pe articole a proiectului de lege, amendamentul PNL pentru majorarea alocaţiei de stat, la solicitarea deputatului PNL Cristina Pocora, după care liderul deputaţilor PSD Marian Neacşu a solicitat o pauză de consultări de 25 de minute şi, apoi, apel nominal, pe motiv că mulţi deputaţi lipsesc de la şedinţă. Acest amendament a fost respins marţi în Comisia de muncă, reprezentanţii PSD arătând că Ministerul Muncii va veni cu o propunere de majorare a alocaţiei pentru copii.

Secretarul de stat în Ministerul Muncii Codrin Scutaru a spus, în plen, că au fost mărite alocaţiile la mai multe categorii, şi atunci când Guvernul găsi sursa de finanţare pentru a mări alocaţia la toţii copii o va face. Camera deputaţilor este for legislativ decizional în cazul acestui proiect de lege.