Biserica noastră îi cinsteşte azi pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena nu pentru coroana lor pământească, pe care timpul a risipit-o, ci pentru cununa cea cerească, nepieritoare, pe care şi-au agonisit-o prin credinţa şi faptele lor. Prăznuindu-i aşa cum se cuvine, prin rugăciuni şi cântări de laudă, să căutăm mereu să luăm ca armă de scut şi de apărare, crucea Domnului şi cu puterea ei să alungăm toate ispitele şi tot răul, aşa cum Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au biruit cu ajutorul sfintei Cruci toată puterea vrăjmaşului. Sfântul Împărat Constantin cel Mare s-a născut în orașul Naissus (Niş, Serbia), în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxenţiu şi a lui Liciniu. Episcopul Eusebiu, care a fost duhovnicul lui Constantin, povesteşte că, plecând în întâmpinarea duşmanului său, Împăratul Constantin se ruga, cerând ajutor de la Dumnezeu, înainte de a începe lupta, ştiind că oastea lui este mai slabă decât oastea lui Maxenţiu. Ca răspuns la rugăciunea lui, Constantin a văzut ziua, în amiaza mare, strălucind pe cer, o cruce luminoasă, pe care scria, cu slove alcătuite din stele: “Prin acest semn vei învinge!”. Iar, în noaptea ce a urmat, tot el a văzut, în vis, pe Însuşi Domnul Iisus Hristos, apropiindu-se de el si îndemnându-l să-şi facă steag ostăşesc cu semnul Sfintei Cruci pe el. Deci, chipul cinstitei Cruci, punându-l pe arme, a mers la Roma şi a biruit pe Maxenţiu, care, căzând în râul Tibru, s-a înecat, la podul Milvius, în anul 312; şi aşa, Constantin a eliberat pe cetăţenii Romei, de tirania lui Maxenţiu. Încredinţat că prin biruinţa lui a fost ajutat de Dumnezeul creştinilor, fericitul Constantin, a dat în anul 313, ca împărat al Romei, o hotărâre, prin care a oprit prigonirea creştinilor şi a dat libertate credinţei creştine în Imperiul Roman. Actul acesta mare se numeşte “Decretul din Milan”. După edictul din 313, împăratul scuteşte Biserica de impozite, îi acordă dreptul de a primi donaţii şi le dă episcopilor dreptul să judece pe cei ce nu doreau să fie judecaţi după legile statului. Va înlătura din legile penale pedepsele contrare spiritului creştinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu). Împăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde după lungi dezbateri, învăţătura ereticului Arie a fost condamnată şi s-a adoptat formula că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi deci, din veci cu El. Arie învăţa că Hristos n-a fost Dumnezeu adevărat, îmbrăcat în fire de om şi coborât în lume, cum socoteşte dreapta credinţă, Hristos, pentru el, era numai o creatură trimisă să izbăvească omenirea. Şi era mare tulburare în Biserică. La sinod au fost alcătuite şi primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixată data Paştilor (prima duminică după luna plină, după echinocţiul de primăvară) şi s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. Mai târziu, fericitul Constantin şi-a mutat capitala împărăţiei, de la Roma, la Bizanţ. Deci, a zidit din nou această cetate şi, împodobind-o cu tot felul de palate, ca pe o adevărată noua Romă creştină numită, apoi, Constantinopol, după numele său. Sfântul Constantin a fost ajutat şi de evlavia şi strădaniile mamei sale, Elena, pe care Împăratul a trimis-o la Ierusalim, pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii. Potrivit tradiţiei, în urma săpăturilor s-au găsit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost răstignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins de Crucea Domnului. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea şi a înălţat-o în faţa mulţimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci în calendarul creştin. Descoperind, aşadar, locul Golgotei, al Sfântului Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci, Împărăteasa a zidit, cu dărnicie, biserica Sfântului Mormânt (Anastasis), biserica din Betleem, pe cea din Nazaret şi alte sfinte locaşuri. Multe alte fapte de credinţă au săvârşit Sfinţii Constantin şi maica sa Elena, pentru care s-au învrednicit a se numi “Sfinţii cei întocmai cu Apostolii, împăraţi”. Prin rugăciunile noastre să-i chemăm în ajutor, mijlocind către Bunul Dumnezeu, cererea noastră pentru ocrotirea sfintei Biserici, pentru o viaţă mai bună, pentru liniştea şi pacea întregii lumi şi pentru mântuirea sufletului, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin !
Preot LIVIU SĂNDOI
