Campania iniţiată de DJS Dolj „Vă invităm la sport” a programat ieri o acţiune la Şcoala nr. 30 „Mihai Viteazul”, iar invitaţi speciali au fost reprezentanţii CS Universitatea Craiova. În fruntea acestora s-a aflat gloria Craiovei Maxima, actual şef al departamentului de scouting, Nicolae Ungureanu şi directorul administrativ al centrului de copii şi juniori, Bogdan Pâncu. Grupa de juniori D a clubului din Bănie, pregătită de Ion Ciocan, a disputat un meci demonstrativ contra selecţionatei şcolii „Mihai Viteazul”. Aplaudat la scenă de deschisă de puşti, Nae Ungureanu le-a ţinut acestora un discurs, invitându-i să joace fotbal atât la şcoală, cât şi într-un cadru organizat, chiar la grupele de copii şi juniori ale Universităţii Craiova. De asemenea, copiii au fost chemaţi şi pe stadion, pentru a susţine echipa de fotbal a Băniei în finalul de sezon în care încearcă să promoveze în Liga I. „Vă invităm pe toţi să vă îndreptaţi spre fotbal. Să veniţi la Centrul de copii şi juniori al clubului nostru, unde avem condiţii optime pentru o dezvoltare armonioasă. Până când vă veţi hotărî să îmbrăţişaţi fotbalul, miercuri să veniţi cu toţii la stadion, pentru că avem nevoie de sprijinul vostru la meciul cu Târgu Mureş. Universitatea joacă pentru voi“ a fost speech-ul lui Nicolae Ungureanu. La acţiune au participat sportivi de la cluburile CFR IRLU Marfă (box), L.P.S. „Petrache Trişcu” (spadă, badminton), CS WASHI (karate) şi SCM Craiova (baschet). Priză la copii a avut şi mascota Sălii Polivalente, Simba.