O veste bună: Imperiul Soarelui Răsare se trezeşte. A treia economie a lumii pare a ieşi dintr-o lungă somnolenţă. Primele seturi de statistici după multă vreme se arată optimiste. Trebuie căutată lecţia la Tokyo? Japonia este sinonimă cu o ţară care n-a pus capăt monumentalei crize bancare. O datorie publică de aproape 245% din PIB a impus o alergătură fără succes după recuperare. Ceea ce nu poate fi omis este altceva: Japonia rămâne una dintre cele mai bogate ţări ale lumii. Revenit la putere în decembrie, premierul de dreapta Shinzo Abe (Partidul Liberal Democrat) şi-a propus să scoată ţara din anemie. El vrea să pună capăt obsesiei cu stabilitatea preţurilor şi a yenului forte. A ordonat patronului Băncii Japoniei, Haruhiko Kuroda, să vegheze asupra inflaţiei. Şi acesta l-a ascultat. Programul masiv de cumpărare de titluri de stat, la un ritm lunar de 21 miliarde dolari, a reuşit. Obiectivul a fost dublu. Pe de o parte investitorii au fost obligaţi să renunţe la obligaţiunile de stat, pe de altă parte s-a mai slăbit yenul, pentru a da un impuls exporturilor japoneze. Rata de creştere economică în primul trimestru al anului a fost de 3,5%. Se estimează că aceasta este atribuită creşterii consumului intern. Între timp, yenul a pierdut 20% din valoarea sa în raport cu dolarul din noiembrie 2012, a scăzut şi faţă de won-ul coreean şi dolarul australian. O piaţă de capital în creştere, o monedă în scădere, preţuri care cresc. Reţeta Kuroda ar putea interesa Banca Centrală Europeană. Pentru Uniunea Europeană, dacă inflaţia este de 1-2%, ca şi în Japonia pre-Abe, ar putea urma o lungă perioadă de deflaţie. BCE rămâne obsedată de stabilitatea preţurilor, care este conformă statutului său, nu neapărat cu nevoile UE în aceste vremuri de recesiune. Şi dacă BCE nu este un maestru al cursului de schimb al monedei euro, numeroase ţări din cele 17 ale zonei euro consideră că moneda unică este supraevaluată. Pe scurt, n-ar strica ca domnul Kuroda să vină la Frankfurt pentru o prezentare lui Mario Draghi.
