Biserica Ortodoxă Română dedică anul 2013 Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, la împlinirea a 1.700 de ani de când împăratul a emis edictul de libertate religioasă de la Milan, prin care s-a pus capăt persecuţiei creştinilor. Constantin cel Mare s-a născut în orașul Naissus (Niş, Serbia) în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxenţiu şi a lui Liciniu. Episcopul Eusebiu, care a fost duhovnicul lui Constantin, povesteşte că, plecând în întâmpinarea duşmanului său, Împăratul Constantin se ruga, cerând ajutor de la Dumnezeu, înainte de a începe lupta, ştiind că oastea lui este mai slabă, decât oastea lui Maxenţiu. Ca răspuns la rugăciunea lui, Constantin a văzut ziua, în amiaza mare, strălucind pe cer, o cruce luminoasă, pe care scria, cu slove alcătuite din stele: „Prin acest semn vei învinge!”. Iar, în noaptea ce a urmat, tot el a văzut, în vis, pe Însuşi Domnul Iisus Hristos, apropiindu-se de el si îndemnându-l să-şi facă steag ostăşesc cu semnul Sfintei Cruci pe el. Deci, chipul cinstitei Cruci, punându-l pe arme, a mers la Roma şi a biruit pe Maxenţiu, care, căzând în râul Tibru, s-a înecat, la podul Milvius, în anul 312; şi aşa, Constantin a eliberat pe cetăţenii Romei, de tirania lui Maxenţiu. Încredinţat ca, prin biruinţa lui a fost ajutat de Dumnezeul creştinilor, fericitul Constantin, a dat în anul 313, ca împărat al Romei, o hotărâre, prin care a oprit prigonirea creştinilor şi a dat libertate credinţei creştine în Imperiul Roman. Actul acesta mare se numeşte „Decretul din Milan”. După edictul din 313, împăratul scuteşte Biserica de impozite, îi acordă dreptul de a primi donaţii şi le dă episcopilor dreptul să judece pe cei ce nu doreau să fie judecaţi după legile statului. Va înlătura din legile penale pedepsele contrare spiritului creştinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu). Împăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde, după lungi dezbateri, învăţătura ereticului Arie a fost condamnată şi s-a adoptat formula că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi deci, din veci cu El. Arie învăţa că Hristos n-a fost Dumnezeu adevărat, îmbrăcat în fire de om şi coborât în lume, cum socoteşte dreapta credinţă, Hristos, pentru el, era numai o creatură trimisă să izbăvească omenirea. Şi era mare tulburare în Biserică. La sinod au fost alcătuite şi primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixată data Paştilor (prima duminică după luna plină, după echinocţiul de primăvară) şi s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. Mai târziu, fericitul Constantin şi-a mutat capitala împărăţiei, de la Roma, la Bizanţ. Deci, a zidit din nou această cetate şi, împodobind-o cu tot felul de palate, ca pe o adevărată noua Romă creştină numită, apoi, Constantinopol, după numele său. Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) în Nicomidia şi a fost înmormântat în biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el.
Împărăteasa Elena
Sfântul Constantin a fost ajutat şi de evlavia şi strădaniile mamei sale, Elena, pe care Împăratul a trimis-o la Ierusalim, pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii. Potrivit tradiţiei, în urma săpăturilor s-au găsit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost răstignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins de Crucea Domnului. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea şi a înălţat-o în faţa mulţimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci în calendarul creştin. Descoperind, aşadar, locul Golgotei, al Sfântului Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci, Împărăteasa a zidit, cu dărnicie, biserica Sfântului Mormânt (Anastasis), biserica din Betleem, pe cea din Nazaret şi alte sfinte locaşuri. Multe alte fapte de credinţă au săvârşit Sfinţii Constantin şi maica sa Elena, pentru care s-au învrednicit a se numi „Sfinţii cei întocmai cu Apostolii, împăraţi”.
Preot LIVIU SĂNDOI
