Lumânări aprinse pentru victimele SIDA

0
332

De la începutul anilor ’90 şi până în prezent, 395 de doljeni au murit din cauza SIDA. În memoria lor, dar şi pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă pacienţii infectaţi cu HIV, ieri-seară au fost programate, la Craiova, o serie de manifestări menite să sensibilizeze populaţia. 

Viaţa bolnavilor de SIDA nu este deloc uşoară. Pe lângă durerile fizice, chinul dat de multe ori şi de stigmatizarea socială, pacienţii cu HIV au resimţit din plin şi lipsa medicamentelor. La fel ca pacienţii din întreaga ţară, şi bolnavii din Craiova au avut foarte mult de suferit de pe urma sincopelor ce au apărut în asigurarea tratamentului. În ultimii ani, în repetate rânduri, aceştia au cerut ajutorul autorităţilor, însă toate demersurile s-au lovit de un zid al birocraţiei. Aproape 400 de doljeni au decedat din cauza SIDA, de la începutul anilor ’90 şi până în prezent. Majoritatea, pentru că la vremea respectivă sistemul medical românesc nu era pregătit şi nu s-a putut adapta la tot ceea ce înseamnă această ameninţare. Pe atunci copii, mulţi dintre bolnavii care au supravieţuit acestei afecţiuni sunt acum tineri cu vârsta peste 20 de ani. Au fost infectaţi în spitale, întrucât nu se ştia că virusul HIV se transmite prin sânge ori prin acele de seringă.

Peste 200 de bolnavi în judeţul Dolj

În România, circa 10.000 de persoane trăiesc cu HIV/SIDA, majoritatea tineri cu vârsta cuprinsă între 20 şi 25 de ani, iar 5.850 au murit din cauza acestei boli în perioada 1985-2011. În prezent, în judeţul Dolj figurează în statisticile medicale peste 200 de bolnavi.

În cea de-a treia duminică din luna mai, mii de comunităţi din întreaga lume se reunesc pentru atrage atenţia asupra problemelor complexe generate de HIV/SIDA. Memorialul Lumânărilor Aprinse este cea mai amplă şi mai veche mişcare anti-SIDA din lume, prima campanie fiind organizată în luna mai 1983. Organizatorii îşi propun, în fiecare an, diminuarea impactului HIV/SIDA prin ridicarea nivelului de conştientizare general în privinţa acestei boli şi prin militarea pentru funcţionarea eficientă a politicilor şi programelor în domeniu.

Campania din 2012 şi-a propus să reamintească tuturor felul în care epidemia HIV/SIDA a influenţat viaţa multora şi să promoveze respectarea drepturilor persoanelor HIV pozitive. În prezent, un număr estimat de 33 milioane persoane infectate HIV trăiesc în toată lumea. „În acest an în Craiova evenimentul este organizat de mai multe instituţii active în domeniu, reunite în Grupul de Coordonare Locală Dolj. Programul manifestărilor din Piaţa „Mihai Viteazul” cuprinde distribuirea de materiale informative, aprinderea lumânărilor, Marşul Lumânărilor Aprinse, depunerea lumânărilor formând fundiţa roşie – simbolul mondial al solidarităţii cu cei afectaţi de HIV/SIDA şi un concert”, a declarat Narcisa Dinică, consilier superior în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Accesul la tratament este, încă, deficitar

În opinia specialiştilor, situaţia de criză din prezent şi dificultăţile cu care se confruntă ţara noastră au avut, din păcate, efecte negative şi asupra programelor de prevenire şi tratament. De altfel, mesajul campaniei de anul acesta se adresează întregii comunităţi pentru că HIV/SIDA este o problemă peste tot în lume – Fiţi responsabili! HIV nu a dispărut şi mai sunt încă foarte multe lucruri de făcut. Sunt necesare fonduri suplimentare, trebuie ridicat nivelul de conştientizare, trebuie continuată lupta împotriva prejudecăţilor – acestea sunt premisele de la care pornesc cei ce au dus o adevărată bătălie cu boala în ultimii ani. Poate cel mai important aspect rămâne însă cel legat de educaţia populaţiei şi accesul la tratament al celor infectaţi. În ciuda tuturor lipsurilor, progresele înregistrate în medicină au făcut ca persoanele infectate cu HIV să trăiască mai mult decât, spre exemplu, în urmă cu 20 de ani. Numai în ultimii cinci ani numărul deceselor cauzate de SIDA  a scăzut cu peste 10 procente. Se estimează că peste trei milioane de vieţi au fost salvate începând cu anul 1996.