Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj: „Şapte ani am fost în opoziţie şi totuşi în această perioadă am reuşit să ridicăm judeţul”

0
254
Ion Marin

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a fost prezent, ieri-dimineaţă, la lansarea candidatului PSD la Primăria comunei Bratovoieşti, Ion Marin, prilej cu care a stat de vorbă cu susţinătorii şi simpatizanţii PSD şi ai Uniunii Social Liberale din localitate. Ion Prioteasa, candidat din partea Uniunii Social Liberale la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj, a scos în evidenţă în discuţiile cu oamenii câteva dintre realizările mandatului său din ultimii 4 ani în fruntea Consiliului Judeţean Dolj, între care atragerea de fonduri europene, introducerea sistemului de alimentare cu apă în peste 90% din localităţile doljene, precum şi reabilitarea şi modernizarea a aproximativ 300 km de drumuri judeţene.

„De şapte ani am fost în opoziţie şi totuşi în această perioadă am reuşit să ridicăm judeţul. O spun pretutindeni unde mergem că suntem între judeţele care au absorbit cel mai bine fondurile europene. Cu aceşti bani am reuşit să facem câteva drumuri la standarde europene şi v-aş aminti drumul, pentru că tot suntem aici, la Bratovoieşti, care leagă localităţile Ghindeni, Coşoveni şi iese spre Pieleşti. Atunci când ne-aţi ales în 2008 ne-am propus să introducem alimentarea cu apă în toate comunele din judeţ. La început erau trei alimentări cu apă, iar acum sunt în construcţie sau în curs de finalizare 97 de alimentări cu apă, iar jumătate dintre comune au început deja să lucreze la canalizare. Eu şi primarul dumneavoastră ne-am dat mâna şi o vom face şi în continuare, de aceea vă cer ca pe 10 iunie să daţi votul doctorului Ion Marin şi listei lui de consilieri. Nu uitaţi ca la Consiliul Judeţean Dolj să votaţi Uniunea Social Liberală şi dacă puteţi să mă votaţi şi pe mine ar fi foarte bine, pentru că împreună cu primarul dumneavoastră vrem să facem mai multe pentru zona aceasta”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi candidat din partea Uniunii Social Liberale pentru încă un mandat, Ion Prioteasa.

La rândul său primarul comunei Bratovoieşti şi candidat din partea PSD pentru un nou mandat a trecut în revistă obiectivele pe care le-a realizat în perioada 2008-2012, el punctând reabilitarea dispensarului uman care a fost preluat de la Consiliul Judeţean, construirea unui târg de săptămână, a unei biserici noi în localitatea Prunet, reabilitarea bisericii din Bădoşi, atragerea de fonduri europene pe proiecte prin care producătorii agricoli din localitate au fost sprijiniţi, asfaltarea a 11 km de drum în satele Bădoşi, Prunet şi Bratovoieşti, precum şi a drumului judeţean ce leagă comuna Bratovoieşti de comuna Castranova.

„În următorii 4 ani îmi propun să finalizez lucrările de introducere a alimentării cu apă în comuna Bratovoieşti, extinderea reţelei cu apă în celelalte sate ale comunei, terminarea lucrărilor de reabilitare a bazei sportive, precum şi pietruirea şi asfaltarea tuturor străzilor din Bratovoieşti”, a declarat Ion Marin, candidat din partea PSD pentru un nou mandat la funcţia de primar al comunei Bratovoieşti.

La evenimentul lansării candidatului PSD din comuna Bratovoieşti, la care au fost prezente câteva sute de persoane, au mai participat, pe lângă preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, vicepreşedintele PSD Cristinel Iovan şi deputatul PSD Valeriu Zgonea.