În a doua zi de Paşte, drumurile oltenilor duc în Bucureşti, nu numai pentru că mulţi revin după ce au petrecut Sărbătorile alături de familie în locurile natale, ci şi pentru că Ştiinţa joacă azi în Capitală, de la ora 21.00, pe Arena Naţională, cu Dinamo. Iar după victoria celor de la FCSB, 3-2 cu CFR Cluj, pare-se că Universitatea ar rămâne, în cazul unui succes deseară, unicul challenger în lupta pentru titlu cu campioana. Marcel Bîrsan arbitrează derby-ul.
Mirel Rădoi: “E un derby încins, mult aşteptat, al fotbalului românesc. Prindem Dinamo într-o formă foarte bună şi din punct de vedere al rezultatelor, al jocului şi am înţeles şi că jucătorii accidentaţi încep să-şi revină. Dinamo pare de nebătut pentru noi, dacă în sezonul regular am pierdut chiar dacă am avut doi jucători în plus, dar ar trebui să lăsăm ce s-a întâmplat atunci şi să ne concentrăm pe ce avem acum, fiindcă nu mai sunt alte şanse de a remonta, nu mai avem timp să recuperăm punctele pierdute. Trebuie să câştigăm, pentru a juca următoarele meciuri de acasă cu stadionul plin”
Zeljko Kopic: “Vom avea alt meci dificil, împotriva Craiovei, dar simt că echipa este pregătită să lupte, să iasă pe teren și să dea totul. Toți adversarii din play-off au calitate, sunt multe meciuri echilibrate, în care detaliile fac diferența. Cred cu adevărat în echipa noastră, în mentalitatea ei. Cred că domnul Rădoi face o treabă excelentă acolo. Echipa este compactă, agresivă. Au calitate individuală și colectivă și fac o treabă foarte bună în acest moment”.
Prefaţa LPF:
“Opt victorii, cinci remize și doar trei înfrângeri este palmaresul înregistrat de roș-albi pe teren propriu în sezonul curent.
Oltenii au câștigat șase dintre cele 17 deplasări, iar de alte cinci ori au terminat la egalitate.
Bucureștenii au înscris cel puțin un gol în 28 dintre cele 34 de etape, capitol la care doar CFR Cluj stă mai bine.
12 goluri pe contraatac au izbutit elevii lui Željko Kopić, cele mai multe dintre toate competitoarele.
30 dintre cele 50 de goluri înscrise de craioveni au fost reușite în repriza secundă, dintre care 13 după minutul 75.
Cu 14 goluri marcate și șapte pase decisive, Alexandru Mitriță a contribuit decisiv la 42 % dintre reușitele alb-albaștrilor din ediția 2024-2025. De partea cealaltă, cele mai multe contribuții ofensive sunt strânse în dreptul lui Astrit Selmani – 19 (13 goluri, șase assist-uri).
Universitatea este echipa cu cele mai puține goluri primite din faze fixe, doar șapte (Dinamo – 10).
Astrit Selmani este jucătorul cu cele mai multe penalty-uri scoase în campionatul în curs (4), toate transformate de el. De partea cealaltă, oltenii au încheiat runda precedentă cu cele mai multe lovituri de pedeapsă pro – 9, dar și cele mai puține contra, doar una.
După 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 22 ori, de patru ori au învins bucureştenii, de 11 ori au câştigat oltenii, iar alte şapte partide s-au terminat la egalitate.
Ultimul meci din campionat fără gol marcat: 19 martie 2017, cu roş-albii în postura de gazde.
Ultimul succes reuşit de alb-albaştri în deplasare: 17 iulie 2023, Dinamo – Universitatea Craiova 0-2.
Ultimul succes bifat de bucureşteni: 24 august 2024, Dinamo – Universitatea Craiova 2-1.
Cea mai recentă dispută directă din SuperLigă: 19 ianuarie 2025, Universitatea Craiova – Dinamo 1-1, marcatori Alexandru Mitriţă, respectiv Kennedy Boateng.”